Breaking news

Alyona din Belarus cântă la finala Eurovision România – VIDEO

Invitata specială a finalei Eurovision România 2013, de sâmbătă, este Alyona Lanskaya, din Belarus, care s-a calificat la concursul european din acest an cu piesa Solayoh.

aloynaDupă două săptămâni de pregătiri intense, momentul marii finale a selecţiei naţionale Eurovision 2013 a sosit. Sâmbătă seară, TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, alături de www.tvrplus.ro şi www.eurovision.tv, transmit în direct, de la ora 21.00, show-ul care va decide reprezentantul ţării noastre în semifinala din 16 mai de la Malmö, Suedia.

Tot în cadrul finalei din 9 martie, cei patru membri ai trupei „ABBA”, gazdele selecţiei naţionale, primesc o replică usturătoare din partea celor de la… Boney M! Cine va ieşi cu fruntea sus şi cine va fi învinsa acestei confruntări muzicale aflăm sâmbătă seară. Mai mult, telespectatorii se vor bucura de un minirecital Paula & Ovi şi de o melodie interpretată de Andreea Bănică.

Câştigătorul finalei naţionale Eurovision vine duminică în direct la TVR 1 şi TVR HD. Fanii Eurovision şi cei care sunt curioşi să afle mai multe despre cum s-a desfăşurat selecţia naţională sunt aşteptaţi de la ora 19.00 la un program dedicat evenimentului. Emisiunea va cuprinde parcursul de până acum al învingătorului şi primele gânduri înainte de finala de la Malmo. Vor mai fi prezenţi  Dan Manoliu, manager de proiect, precum şi gazdele din Camera Verde de la semifinale şi finală, Oana Vlădescu şi Toader Păun.

>