Toţi salariaţii la stat vor primi, de luna viitoare, salarii recalculate în baza noii grile prevăzute de legea unică de salarizare. Potrivit ordinului comun al miniştrilor muncii şi finanţelor, Mihai Şeitan şi Sebastian Vlădescu, publicat, la finele săptămânii trecute, în Monitorul Oficial, reprezentanţii instituţiilor statului au la dispoziţie două săptămâniRead More →

Doar 44% dintre ucraineenii cu drept de vot s-au prezentat ieri la urne pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din Ucraina. Potrivit exit-poll-urilor citate de AFP şi Interfax, la ieșirea de la urne, în turul doi al alegerilor prezidențiale din Ucraina s-au calificat  fostul prim-ministru ucrainean, Viktor Ianukovici și  actualulRead More →

Celebra cântăreaţă a donat 250.000 de dolari pentru a ajuta Haiti, ţara devastată marţi de un cutremur cu magnitudinea de 7 grade. „Rugaciunile mele se indreapta spre poporul din Haiti. Nu îmi pot imagina durerea imensă şi suferinţa haitienilor”, a declarat vedeta într-un comunicat de presă. Aceasta a adăugat căRead More →

Începând de ieri, Istanbulul este noua capitală culturală a Europei în 2010. Desemnat de Uniunea Europeană capitală culturală în 2010, Istanbulul este primul oraş turc cu acest statut. Astfel, Turcia speră să-şi reafirme rădăcinile europene, iar oraşul de pe malul Bosforului speră să atragă până la 10 milioane de vizitatori,Read More →