Prefectul județului Timiș, Paul Finta, a anunțat luni că a semnat ordinul prin care primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, este sancționat disciplinar cu diminuarea indemnizației cu 10% pentru o perioadă de șase luni, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind conflictul de interese constatatRead More →

Partidul Noua Românie (PNR) solicită președintelui României, Nicușor Dan, să desemneze de urgență un candidat pentru funcția de prim-ministru, acuzând prelungirea blocajului politic și lipsa unui guvern cu puteri depline la peste 70 de zile de la demiterea Executivului condus de Ilie Bolojan. Într-un comunicat de presă, PNR își exprimăRead More →

Partidul Noua Românie (PNR) salută decizia Tribunalului București, care a obligat în primă instanță Guvernul României să comunice hotărârile privind ajutoarele militare acordate Ucrainei începând cu anul 2020. Formațiunea consideră că hotărârea reprezintă un pas firesc într-un stat democratic, unde transparența trebuie să fie regula, nu excepția. PNR subliniază căRead More →

Partidul Noua Românie (PNR) trage un semnal de alarmă asupra crizei politice și instituționale fără precedent cu care se confruntă țara. La aproape două luni de la căderea Guvernului Bolojan, România intră în vacanța parlamentară cu un Executiv interimar complet paralizat, lipsit de pârghiile legislative necesare pentru a gestiona oRead More →

Guvernul condus de Adrian Veștea a eșuat lamentabil în încercarea de a obține votul de învestitură din Parlament, după ce a strâns doar 207 voturi „pentru”, cu mult sub pragul necesar de 233. Potrivit primelor date oficiale, 189 de parlamentari au votat în favoarea Cabinetului, iar 23 s-au pronunțat împotrivă, însăRead More →

București, 19 iunie 2026 – După 11 ani de luptă neobosită, în care a refuzat constant compromisurile și jocurile de culise, Partidul Noua Românie (PNR) lansează cel mai puternic apel la mobilizare civică din istoria sa. Formațiunea, fondată și condusă de Sebastian-Constantin Popescu, deschide larg porțile pentru o nouă generațieRead More →

În urmă cu fix 11 ani, pe 17 iunie 2015, Tribunalul București nu a semnat doar o simplă înregistrare juridică, ci a dat viață unei promisiuni: se năștea, oficial, primul partid cu adevărat independent și curat din România de după Revoluția din 1989. Au trecut 11 ani de la aceaRead More →

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi, în mod oficial, desemnarea europarlamentarului Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru. Mutarea vine în încercarea de a debloca criza politică profundă declanșată în urmă cu o lună, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis în Parlament prin adoptarea unei moțiuniRead More →

Partidul Noua Românie (PNR) își exprimă public dezacordul ferm față de actuala formă a proiectului de lege a salarizării personalului bugetar, promovat de Guvernul Bolojan, și solicită oprirea imediată a acestui demers până la îndeplinirea condițiilor minime de legalitate, transparență și dialog social. O lege a inechității, nu a dreptățiiRead More →

Partidul Noua România (PNR) exprimă îngrijorarea profundă față de prelungirea nejustificată a crizei politice și solicită Președintelui României să înceteze imediat jocurile de culise și să își exercite atribuțiile constituționale, numind un nou Prim-Ministru. Au trecut 30 de zile de la demiterea Guvernului Bolojan de către Parlament – un intervalRead More →