Breaking news

Emilian Frâncu, primarul orașului Râmnicu Vâlcea, reținut de DNA pentru luare de mită

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost reţinut joi după-amiază de către procurorii DNA sub acuzația de luare de mită.

emilian francuEmilian Frâncu este acuzat de DNA că ar fi primit mită suma de 20.000 de euro sub forma unui contract de sponsorizare pentru televiziunea pe care o deține.

Emilian Frâncu a fost reținut după ce procurorii DNA au descins joi dimineaţă la sediul Primăriei Râmnicului Vâlcea, la domiciliu primarului cât şi la sediul unui post local de televiziune.

Procurorii DNA susțin edilul Frâncu ar fi solicitat 20.000 de euro unei firme de construcţii din Timişoara în scopul facilitării obţinerii unor contracte de lucrări în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Suma pretinsă ar fi ajuns la un intermediar, directorul televiziunii locale Vâlcea 1, Aura Constantinov, iar ulterior această sumă ar fi urmat să ajungă la primarul Frâncu.

Primarul Emilian Frâncu a câştigat funcția de primar la alegerile în iulie 2012 din partea PNL pe lista Uniunii Social Liberale.

>