Breaking news

Cătălin Chelu, căutat internațional de poliţie, a murit într-un spital din Amman

Omul de afaceri Cătălin Chelu, căutat internațional de poliţie pentru a fi încarcerat întrucât a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare, a murit în Iordania, într-un spital din Amman.

catalin cheluCătălin Chelu, în vârstă de 47 de ani, a murit luni dimineaţă, la ora 3:00, din cauza unei afecțiuni cardiace.

Ministerul Afacerilor Externe confirmă moartea omului de afaceri, în spitalul din Iordania, unde aștepta să i se facă un transplant de cord.

În urma demersurilor întreprinse de Ambasada României în Regatul Haşemit al Iordaniei, vă transmitem că, potrivit informării primite din partea unui spital din Amman, se confirmă decesul cetăţeanului român în cauză. Decesul a survenit la data de 8 decembrie 2014. În prezent, reprezentantul Ambasadei României la Amman se află la spital, formalităţile specifice fiind în curs de îndeplinire. După obţinerea tuturor documentelor eliberate de autorităţile iordaniene, Ambasada României la Amman va proceda la înregistrarea decesului în registrele de stare civilă române, conform solicitării aparţinătorilor”,  precizează Ministerul Afacerilor Externe.

Cătălin Chelu a fost dat în urmărire pe 11 septembrie 2014, după ce Curtea de Apel Bucureşti a emis pe numele său mandatul de executare a pedepsei de şase ani închisoare pentru dare de mită.

Cătălin Chelu, asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, a fost trimis în judecată în decembrie 2010, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Omul de afaceri a fost condamnat definitiv, pe 8 septembrie 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani de închisoare în dosarul “Mită la MAI”, pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat în Ministerul de Interne Dan Valentin Fătuloiu.

Chelu a fost acuzat că, din august şi până în 12 noiembrie 2010, i-a promis chestorului şef Dan Valentin Fătuloiu suma de un milion de euro.

În schimbul banilor, Valentin Fătuloiu trebuia ca, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să stopeze prelucrarea în sistem integrat a informaţiilor din dosarele penale având ca obiect infracţiuni comise de către Chelu Cătălin Constantin.

>