Breaking news

David Popovici, campion mondial la 200 metri și în Peru

David Popovici nu are rival, indiferent de competiție. În această noapte, românul a cucerit medalia de aur în proba de 200 metri liber la Mondialul de Natație pentru Juniori din Lima, Peru.

David Popovici a terminat cursa din finală cu timpul 1 minut, 46 secunde și 18 sutimi. David Popovici a stabilit astfel un nou record al competiției.

Medalia de argint a fost cucerită de ungurul Daniel MESZAROS cu timpul de un minut, 48 secunde și 98 sutimi.

Bronzul a fost câștigat de italianul Filippo BERTONI care a terminat cursa într-un minut, 49 secunde și 5 sutimi.

Este a patra medalie de aur cucerită de David Popovici în 2022 în proba de 200 metri liber după cea de la Mondialul de Seniori din Budapesta, aur la Europenele de Juniori de la Otopeni și aurul de la Europenele de Seniori din Roma.

Ieri, David Popovici a luat aurul în proba de ștefetă 4×100 alături de Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma și Patrick Sebastian Dinu.

>