Inițiativa legislativă privind legiferarea în nomenclatorul de meserii a vrăjitoriie, magiei și farmecelor a fost adoptată în mod tacit de senatori.
Deputatul PDL, Alin Popoviciu, autorul legii ce legiferează vrăjitoria se bucură că legea atrecut chiar și în mod tacit de Senat.
„Eu am vorbit cu colegii mei de la Senat şi mi-au spus că au lăsat-o aşa, să treacă tacit, pentru că le-a fost frică de blesteme, ştiu eu?! Acum legea va veni la noi, la Cameră, unde va beneficia de o dezbatere serioasă şi avem speranţe mari„, a delcarat Alin Popoviciu.
Scopul legii este acela de a proteja cetățenii naivi de escrocii care în păcălesc că au capacități paranormale. Persoanele care vor să prfeseze meseria de vrăjitor va trebui să emită chitanţă şi factură celor ce le solicită serviciile şi, implicit, să plătească impozit pentru câştigurile lor. În cazul în care promisiunile făcute clienţilor nu se împlinesc, aceştia se pot adresa instanţei, prezentând ca dovezi chitanţa şi factura primite.
Proiectul de lege propune introducerea activităţilor de ghicit şi magie, în nomenclatorul profesiilor liberale iar persoanele care exercită activităţi de ghicit şi magie să fie obligate să posede autorizaţie de liberă practică.
Pentru a deveni lege, inițiativa legislativă va trebui să fie votată și de Camera Deputaților.
