Virusul A/H1N1 a suferit mutaţii

Situaţia epidemiei de gripă porcină în România a suferit modificări în ultimele 24 de ore. Secretarul de Stat, Adrian Streinu Cercel, a confirmat existenţa unei mutaţii a virsului gripei noi, în România, dar dă asigurări că vaccinul Cantgrip rămâne eficient.

vaccinAcesta a declarat că schimbările suferite la nivelul virusului nu vor afecta eficienţa vaccinului. În opinia medicului, numărul mare de persoane care au ales să se vaccineze va influenţa evoluţia deceselor, numărul fatalităţilor fiind aşteptat să scadă; asta după ce, în ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătăţii a confirmat alte două decece, astfel, numărul persoanelor care au decedat din cauza A/H1N1 a ajuns la 94, în timp ce bilanţul total al îmbolnăvirilor a crescut la 6.255.

Până în prezent, conform unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, de astăzi, au fost vaccinate 516.905 persoane. Dintre acestea, peste 300.000 au fost vaccinate în perioada 4-10 ianuarie 2010.

Vaccinarea copiilor, la fel şi cea a adulţilor, este benevolă, iar pentru imunizarea împotriva gripei A/H1N1 a şcolarilor şi a celor din grădiniţe nu este nevoie de acordul scris al părinţilor, ci doar de cel verbal, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel.

Mai mult, acesta a precizat că acolo unde vor fi cereri de imunizare în şcoli şi grădiniţe, se va derula o campanie de imunizare şi că, la fel ca la orice campanie, va fi anunţată conducerea şcolii că într-o anumită zi va începe vaccinarea copiilor împotriva gripei cu virusul A/H1N1.

Cristina Nenciu

>