USL aprobă în mod tacit, referendumul lui Băsescu în privința Parlamentului unicameral și cu 300 de membri. Mai nou, nu doar Ponta coabitează cu Băsescu, ci și întreg USL.
Deși au câștigat alegerile parlamentare cu sloganul ”JOS BĂSESCU!!!”, acum liderii USL, cât și membrii acestei formațiuni politice, se calcă pe bătături ca să îl ridice în slăvi și să-i găsească justificări și circumstanțe atenuante lui Băsescu.
Dovedind că ”JOS BĂSESCU!!!”, a fost un banal slogan de campanie menit să prostească și să adune voturile fraierilor de români care au pus încă odată ”botul” la minciunile politicienilor.
Atât Ponta cât și Antonescu se mulțumesc să aibă declarații ponderate, limitate și de non combat, în privința dorinței lui Băsescu de a mai organiza încă odată un referendum pentru Parlament unicameral. Cei doi lideri USL s-au rezumat să spună doar că este inoportună organizarea unui astfel de referendum, dar că este dreptul lui Băsescu, convenit prin Constituție. O fi așa, dar aceeași Constituție spune că nimeni nu e mai presus de lege, însă cu excepția lui Băsescu, care este, a fost și va fi tot timpul, deasupra tuturor.
Organizarea unui nou referendum care să aibă fix aceleași întrebări ca și în 2009, este de-a dreptul aberant, absurd și de neînțeles. Legea referendumului nu prevede faptul că un referendum se poate repeta ori de câte ori își dorește Băsescu. Cu atât mai mult cu cât cel din 2009 a fost validat și poporul a fost de acord cu cererea lui Băsescu. Atunci te întrebi în mod logic ce e în mintea acestui om. Din moment ce poporul i-a răspuns deja la referendum, în mod favorabil. Așadar dacă poporul i-a aprobat referendumul cu Parlament unicameral și 300 de membri, de ce doamne iartă-mă mai repeți referendumul? Vrei să primești un răspuns negativ??? Ce logică are????
În realitate, Băsescu se joacă cu referendumul doar ca să blocheze revizuirea Constituției în varianta propusă de USL. Acest individ, care este încă președintele României, ne sfidează pe noi toți, într-un mod inimaginabil, doar pentru a-și face el jocurile politice, personale.
Într-o țară normală la cap, unde democrația ar funcționa, unde societatea civilă ar exista, și unde poporul ar avea un minim de reacție socială, aceste lucruri nu s-ar putea întâmpla.
Dacă vrea, USL, poate bloca fie pe cale legislativă, fie pe cale administrativă și juridică, organizarea referendumului lui Băsescu. Din păcate nu vrea să-l supere pe Băsescu că deh are un pact de coabitare semnat cu el, și mai bine aruncă pe apa sâmbetei 20 de milioane de euro decât să îl înfrunte. Că de aia i-au votat românii pe cei de la USL ca să coabiteze cu Băsescu și să-i facă pe plac.
Toți politicienii, de la președinte până la senator și deputat, sunt în slujba poporului român. Deci ei sunt votați și trimiși acolo ca să slujească poporul, nu să îl umilească și să risipească banii pe referendumuri doar ca să își facă jocurile politice.
Cu cele 20 de milioane de euro cheltuiți pentru referendumul lui Băsescu s-ar putea plăti peste 2,2 milioane de alocații pentru copii.
În concluzie, referendumul lui Băsescu este ilegal, imoral, extrem de costisitor și sfidător la adresa întregului popor român.
