Medicii de la Spitalul Județean Gurgiu, acuzați de ucidere din culpă

Medicii de la Spitalul Judeţean din Giurgiu sunt acuzaţi de procurori de ucidere din culpă.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu s-a sesizat din oficiu, în cursul zilei de joi, în cazul morţii sportivului american, Chauncey Hardy de la echipa de baschet CSS Giurgiu.

Sesizarea din oficiu a fost făcut public rezultatul anchetei demarat de oficialii Ministerului Sănătăţii. Raportul de control al Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu, relevă grave nereguli produse atât la Spitalul din Giurgiu cât şi la serviciul de Ambulanţă.

Medicii se fac vinovaţi de nerespectarea obligaţiilor de acordare a serviciilor de asistenţă medicală şi a dispoziţiilor protocoalelor de transfer inter-clinic a pacientului, ce aparţin unităţii de primiri urgenţe din Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu.

Bolnavul nu a avut nici măcar o radiografie efectuată. Nu a fost solicitat un consult de specialitate, în condiţiile în care el era în comă. A stat neîntubat de la ora 4.22 când a sosit, până dimineaţa când a fost transferat„, a declarat subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.

Cei doi medici de gardă de la Spitalul Judeţean au fost amendaţi cu câte 3.000 de lei iar medicul de pe ambulanţă a primit amendă de 1.500 de lei.

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Giurgiu a primit o amendă de 35.000 de lei, iar Serviciul de Ambulanţă Giurgiu o amendă de 15.000 de lei.