Campionatul Mondial 2026 a oferit primul rezultat cu adevărat surprinzător al fazelor eliminatorii. Germania a fost eliminată încă din șaisprezecimile de finală de Paraguay, după un meci dramatic încheiat cu scorul de 1-1 după 120 de minute și 4-3 la loviturile de departajare pentru sud-americani.
Este pentru prima dată în istorie când naționala Germaniei părăsește Cupa Mondială în această fază a competiției, un eșec dur pentru selecționata pregătită de Julian Nagelsmann.
Paraguay a produs surpriza încă din prima repriză, în care a oferit o adevărată lecție tactică. Deși nemții au dominat autoritar posesia, fără să trimită vreun șut pe spațiul porții, echipa antrenată de Gustavo Alfaro a lovit decisiv în minutul 42. Julio Enciso a deschis scorul cu o lovitură de cap impecabilă, după centrarea lui Galarza dintr-un corner.
Golul primit a consemnat și o statistică nedorită pentru Manuel Neuer, care a ajuns la al zecelea meci consecutiv la Campionatul Mondial în care încasează cel puțin un gol, egalând recordul negativ deținut de mexicanul Antonio Carbajal.
Nemții au revenit imediat după pauză. În minutul 54, Kai Havertz a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap precisă, după o centrare excelentă a lui Florian Wirtz.
După egalare, partida și-a pierdut din ritm. Germania a continuat să controleze mingea, însă fără inspirație în fața unei defensive extrem de bine organizate. Paraguay a rezistat până la finalul timpului regulamentar și a împins confruntarea în reprizele suplimentare.
Momentul care putea schimba soarta calificării s-a consumat în minutul 102, când Jonathan Tah a înscris pentru Germania. Reușita a fost însă anulată după intervenția VAR, arbitrul considerând că Waldemar Anton l-a incomodat pe portarul Orlando Gill la ieșirea pe centrare.
Fără alte ocazii importante, calificarea s-a decis la loviturile de departajare, unde Germania s-a prăbușit incredibil.
Seria penalty-urilor:
Germania:
- Havertz – ratat
- Kimmich – gol
- Musiala – gol
- Woltemade – ratat
- Amiri – gol
- Tah – ratat
Paraguay:
- Mauricio – gol
- Gustavo Gómez – gol
- Galarza – gol
- Sanabria – ratat
- Balbuena – ratat
- Canale – gol
Sud-americanii s-au impus cu 4-3 și au obținut una dintre cele mai mari surprize ale actualei ediții a Campionatului Mondial.
Pentru Julian Nagelsmann și elevii săi, eliminarea reprezintă un eșec major, mai ales după parcursul oscilant din faza grupelor, încheiat cu înfrângerea surprinzătoare în fața Ecuadorului.
În schimb, Paraguay continuă aventura mondială și va întâlni în optimile de finală câștigătoarea duelului dintre Franța și Suedia, visând la o nouă performanță istorică.

