Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat, a decis în ședința din 5 octombrie reducerea cotei unice a impozitului pe venit de la 16 la 10%, cu unanimitate de voturi.
Senatorii din Comisia pentru buget au adoptat un raport favorabil la Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în M.Of. nr.927 din 22 Decembrie 2003 (rectificată în M.Of. nr.112 din 06 Februarie 2004), cu modificările şi completările ulterioare (L621/2010), prin care cota unică în cazul impozitului pe venit se reduce de la 16% la 10 %.
Pentru eliminarea disfuncţionalităţilor în activitatea de colectare a contribuţiilor la sistemele de asigurări sociale şi pentru clarificarea unor noţiuni cu privire la veniturile de natura profesională, altele decât cele de natura salarială, Comisia pentru buget a adoptat raport favorabil la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.82/2010 pentru modificarea art.7 alin.(1), pct.2, sbpct 2.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal şi pentru modificarea art.III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale (L648/2010).
