Breaking news

Sebastian Stan a pierdut Oscarul. Adrien Brody a câștigat premiul Oscar pentru rolul din The Brutalist

Gala Premiilor Oscar 2025, desfășurată la Dolby Theatre din Los Angeles, a adus în prim-plan cele mai remarcabile realizări cinematografice ale anului. Într-o competiție acerbă, actorul româno-american Sebastian Stan, nominalizat pentru rolul său din „The Apprentice”, a pierdut în fața lui Adrien Brody, care a câștigat premiul pentru cel mai bun actor datorită interpretării sale din „The Brutalist”.

Brody, în vârstă de 51 de ani, a obținut astfel cel de-al doilea Oscar din carieră, primul fiind câștigat în 2003 pentru rolul din „The Pianist”. În „The Brutalist”, el îl interpretează pe László Tóth, un arhitect bulgar care emigrează în Statele Unite după Al Doilea Război Mondial, filmul explorând teme precum visul american și experiența imigranților. ​​​

Ceremonia din acest an a evidențiat diversitatea și inovația în cinematografie, reflectând o gamă variată de povești și perspective. Deși Sebastian Stan nu a obținut premiul pentru cel mai bun actor, nominalizarea sa rămâne o realizare notabilă în cariera sa.

Iată lista completă a câștigătorilor Premiilor Oscar 2025:

Premiul pentru cel mai bun film a fost câștigat de „Anora”.

Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul din „Anora”.

Oscar 2025 pentru cel mai bun regizor a fost câștigat de Sean Baker pentru filmul „Anora”.

Oscarul pentru coloana sonoră a fost câștigat în 2025 de Daniel Blumberg pentru „The Brutalist”.

Premiul pentru Cel mai bun film străin a fost câștigat de producția braziliană „I’m still here”.

Oscarul pentru imagine a fost câștigat de Lol Crawley pentru filmul „The Brutalist”.

Oscarul pentru efecte vizuale a fost câștigat de „Dune: Part Two”.

Oscar 2025 pentru sonorizare a fost câștigat de echipa de la filmul „Dune: Part Two”.

Oscarul pentru documentar de scurt metraj a fost câștigat de „The Only Girl in the Orchestra”, realizat de Molly O’Brien și Lisa Remington.

Premiul Oscar 2025 pentru cel mai bun documentar de lung metraj a fost câștigat de „No Other Land”, realizat de Basel Adra, Rachel Szor, Hamdan Ballal și Yuval Abraham.

Oscarul pentru cel mai bun cântec original a fost câștigat de „El Mal”, cântecul din pelicula Emilia Perez.

Oscarul 2025 pentru scenografie a cost câștigat de echipa filmului „Wiked”

Zoe Saldaña a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță pentru rolul din Emilia Pérez.

Oscarul pentru cel mai bun machiaj și coafură a fost câștigat de echipa de la The Substance.

Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat a fost câștigat de Peter Straughan pentru „Conclave”.

Oscarul pentru cel mai bun scenariu original a fost câștigat de Sean Baker pentru scenariu filmului „Anora”.

Oscarul pentru cele mai bune costume a fost câștigat de Paul Tazewell pentru „Wiked”.

Animația “In the Shadow of the Cypress”,  realizată de o echipă de producători din Iran, a câștigat Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de animație.

Oscarul pentru cel mai bun lung metraj de animație a fost câștigat de „Flow”

Kieran Culkin a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul sau din „A Real Pain”.