Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) lansează un atac dur la adresa Primăriei Municipiului București (PMB), solicitând Primarului General destituirea și investigarea penală a Violetei Grigore, directoare în cadrul Departamentului Transporturi. Scandalul a izbucnit după ce în spațiul public a apărut o înregistrare audio în care aceasta se laudă că a amenințat un taximetrist cu pistolul în plină stradă.
„I-am pus pistolul în cap și i-am spus: mută-ți mașina!”
Declarațiile care au șocat mediul de afaceri au fost făcute chiar în cadrul unei ședințe oficiale de lucru cu reprezentanții firmelor de taxi. În înregistrare, directoarea descrie cu lux de amănunte o altercație în trafic:
„M-am dat jos ori cu bâta, ori cu pistolul, la șoferul de taxi (…) Am luat pistolul, m-am dat jos, l-am trântit și i-am pus pistolu-n cap și i-am spus: ieși, în m** m*** și mută-ți mașina!”*
Drept la replică „desființat” de matematică
Violeta Grigore a încercat să se apere susținând că incidentul ar fi fost doar un „exemplu generic” din anii ’90. Totuși, COTAR atrage atenția că varianta directoarei nu se susține logic. În povestirea sa, aceasta menționează că fiul ei conducea mașina din față în momentul incidentului.
„Dacă fiul ei avea carnet imediat după Revoluție, înseamnă că doamna directoare ar trebui să fie la pensie de cel puțin 10 ani. Matematica nu o ajută deloc”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, subliniind că faptele par a fi mult mai recente și descrise cu mândrie în fața martorilor.
Solicitările COTAR: Control psihologic și intervenția Poliției
Transportatorii autorizați consideră inacceptabil ca o persoană cu un comportament agresiv să gestioneze exact departamentul care reglementează activitatea șoferilor de taxi. Principalele solicitări ale confederației sunt:
-
Anchetă administrativă serioasă: COTAR acuză PMB că a lăsat cazul „la sertar” din decembrie 2025 până în prezent.
-
Verificarea regimului armelor: Poliția este somată să verifice dacă directoarea deține legal o armă și dacă a respectat normele stricte de utilizare a acesteia.
-
Schimbarea interlocutorului: Firmele de transport refuză să mai colaboreze cu o persoană care manifestă „detestare și atacuri la adresa șoferilor”.
Tăcere la nivelul Primăriei?
Deși Paștele a trecut, iar incidentul a fost semnalat încă de dinaintea Crăciunului, PMB nu a luat nicio măsură disciplinară vizibilă. COTAR subliniază că nicio instituție serioasă nu poate tolera angajați în funcții de conducere care recurg la violență și amenințări cu moartea pentru a-și face loc în traficul bucureștean.

