România a marcat sâmbătă un moment simbolic pentru sportul național și mondial. La exact 50 de ani de la primul 10 perfect obținut de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, a fost inaugurată, la Otopeni, Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci”, un proiect realizat cu sprijinul Fundației Ion Țiriac.
Evenimentul a reunit unele dintre cele mai importante personalități ale sportului românesc, printre care Nadia Comăneci, Ion Țiriac, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi, Lucian Bute, Elisabeta Lipă, Mihai Covaliu și Marius Urzică, alături de oficialități și numeroși invitați.
Construită în doar nouă luni, cu o investiție de aproximativ 8 milioane de euro, sala reprezintă un nou centru de pregătire pentru tinerele talente din gimnastica românească. Potrivit lui Ion Țiriac, investiția este un gest de recunoștință față de sportiva care a schimbat istoria gimnasticii mondiale.
În discursul său, fostul mare tenismen a evocat momentul din 18 iulie 1976, când Nadia Comăneci a devenit prima gimnastă din istorie recompensată cu nota 10 la Jocurile Olimpice.
„O fătucă care nu avea încă 15 ani a devenit regina lumii. Acest dar pe care fata din Onești ni l-a făcut, pentru că este româncă și a rămas româncă, nu poate să ni-l ia nimeni. La 50 de ani, Nadia, îți datorăm și noi ceva”, a declarat Ion Țiriac.
Vizibil emoționată, Nadia Comăneci a mulțumit celor implicați în realizarea proiectului și a subliniat că noua sală nu este doar o construcție modernă, ci o investiție în viitorul copiilor.
„Aceasta nu este o clădire aniversară, este o șansă pentru copiii mici să trăiască ceea ce am trăit noi acum 50 de ani. Este o investiție pentru tinerii de astăzi”, a spus marea campioană.
Cu ocazia inaugurării a fost dezvelită și o statuie a Nadiei Comăneci, amplasată în fața noii săli, un alt omagiu adus celei care a devenit simbolul perfecțiunii în sport.
Noua sală face parte dintr-un proiect mai amplu de dezvoltare a infrastructurii sportive din Otopeni și își propune să ofere copiilor condiții de pregătire la standarde internaționale. Chiar din prima zi, sute de copii sunt așteptați să participe la selecțiile organizate în noul complex.
Inaugurarea a avut loc într-o zi cu o puternică încărcătură simbolică pentru sportul românesc. Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci a intrat în istoria sportului mondial după ce a obținut primul 10 perfect la o ediție a Jocurilor Olimpice, performanță care a schimbat pentru totdeauna gimnastica artistică.

