Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a transmis miercuri o serie de precizări referitoare la drumul forestier D66 F002 din pădurea Băneasa, în contextul informațiilor apărute în spațiul public ca urmare a raportului Corpului de Control al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Potrivit instituției, drumul forestier D66 F002 (fost D53), cu o lungime de 1.522 de metri și o suprafață de 0,89 hectare, situat între bornele 19 și 23, a fost dat în folosință în anul 1974, în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1068 din 18 septembrie 1972, act normativ care nu a fost abrogat.
Romsilva subliniază că, din 1974 și până în prezent, drumul nu a făcut obiectul retrocedării, nu a ieșit legal din fondul forestier și nu a fost predat altei entități a statului. De asemenea, acesta nu a fost scos din evidențe, casat sau dezafectat, integral ori parțial.
Drumul se află în proprietatea publică a statului și este administrat de Ocolul Silvic București, din cadrul Direcției Silvice Ilfov. Conform amenajamentelor silvice din anii 1974 și 1982, acesta figurează ca „alee modernizată pentru vehicule” și „drum forestier și de agrement”, fiind pietruit, cu o lățime de 6 metri și o suprafață totală de 0,89 hectare.
Reprezentanții Romsilva explică faptul că, în 1991, în contextul aplicării legilor de reconstituire a dreptului de proprietate și al punerii la dispoziția comisiei locale de fond funciar a unor parcele adiacente, s-a produs o eroare materială în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic București. Astfel, drumul apărea în hărțile amenajistice doar între bornele 19 și 22, deși suprafața totală a rămas neschimbată.
Potrivit instituției, eroarea a fost constatată și corectată prin amenajamentul silvic din 2020, document avizat de comisia tehnică a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și aprobat prin Ordinul de ministru nr. 1114 din 2 mai 2023. Toate documentele justificative au fost transmise Corpului de Control al ministerului.
Romsilva precizează, totodată, că drumul forestier nu a fost construit recent, ci au fost realizate doar lucrări de reparații și întreținere, finanțate din fondurile proprii ale Direcției Silvice Ilfov. Cheltuielile aferente vor fi recuperate integral în baza unui contract civil de peaj, încheiat pentru o perioadă de trei ani cu reprezentanții proprietarilor de terenuri din zonă.

