Români, hai să renunțăm la Băsescu

După ce Traian Băsescu și Emil Boc au decis să renunțe la serviciile Poliției Române, cred că a venit timpul ca și noi românii să renunțăm la serviciile lui domn Băsescu și  a aghiotantului său, pe post de premier, Emil Boc.

sebastian popescuRomâni din toată țara, hai să ne dăm mâna și să spunem în cor că nu mai avem nevoie de serviciile Președintelui Traian Băsescu. Gestul șefului statului este incalificabil și fără precedent, cu repercusiuni greu de intuit, pe termen scurt și lung.

Gestul lui Băsescu de a se dezice de serviciile Poliției Române poate fi tradus prin faptul că nu îi mai recunoaște și îi decredibilizează. Lucru extrem de grav care poate duce la efectul domino când nici populația nu mai recunoaște autoritatea Poliției Române și a Jandarmeriei.

Un asemenea președinte care la nervi se supără pe țară și ia astfel de decizii, nu are ce să caute la cârma țării. Băsescu când se supără nu mai respectă nicio lege în țara asta, el e legea, el este deasupra legii. În loc să medieze conflictele, conform atribuțiilor ce îi revin prin Constituție el încaieră și dezbină românii între ei și decredibilizează instituțiile fundamentale ale Statului.

Băsescu a devenit un dușman al poporului român. Am văzut ce îi poate pielea, în cei șase ani de zile în care s-a aflat în fruntea țării, e timpul să plece acasă definitiv. Și cum era de așteptat și marioneta-premier, a urmat la indigo gestul lui Băsescu și a decis să renunțe și el la serviciile Poliției Române. Cred că urmează ca Roberta Anastase, Președinta Camerei Deputaților să recurgă și ea la un gest similar și să se debaraseze de serviciile de escortă ale Poliției Române.

Practic prin refuzul președintelui de a mai beneficia de serviciile Poliției și Jandarmeriei Române, în momentul când se deplasează prin țară, este echivalent cu desființarea coloanei oficiale. Drept urmare Băsescu se va plimba prin România doar cu SPP-iștii care vor trebui să stea la stop, neavând voie să treacă pe culoarea roșie și nici să blocheze circulația, acest atribut fiind în curtea Poliției Române.

Așadar români, vă propun să ieșiți în stradă și să strigăm în cor: ”ieși afară, javră ordinară” și poate așa se supără Băse și pe noi și decide să plece din țară definitiv.