TVR 2 difuzează luni, 11 mai, de la ora 20:00, o ediție specială a emisiunii „Rețeaua de Idoli”, în care Irina Păcurariu îl are ca invitat pe unul dintre cei mai apreciați artiști ai scenei contemporane românești, Răzvan Mazilu.
Coregraf, dansator și actor, Răzvan Mazilu vorbește într-un interviu sincer și emoționant despre parcursul său artistic, despre curajul de a merge împotriva convențiilor și despre relația profundă pe care o are cu scena încă din copilărie.
„De la trei ani am știut că eu vreau să dansez. Am știut atât de clar că acesta este drumul meu, încât putea să vină Apocalipsa și nimic nu mă oprea”, mărturisește artistul în cadrul emisiunii.
Irina Păcurariu îl descrie pe invitatul său drept un creator care și-a construit cariera prin disciplină, muncă și asumare artistică, dincolo de ideea romantică a talentului pur.
Format la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” și ulterior la UNATC, Răzvan Mazilu este considerat unul dintre pionierii teatrului-dans din România. De-a lungul carierei, artistul a schimbat regulile scenei contemporane și a creat spectacole devenite repere culturale, precum „Un Tango Mas” sau „Block Bach”.

La Teatrul Odeon, instituția de care este legat de mulți ani, Mazilu a explorat constant noi forme de expresie artistică, îmbinând dansul cu teatrul într-un stil personal și profund expresiv.
Un moment important din cariera sa a fost revenirea pe scenă la vârsta de 52 de ani, după o pauză de un deceniu dedicată exclusiv regiei de spectacol. Revenirea sa a fost primită cu entuziasm de public, spectacolele sale având biletele epuizate în doar câteva minute.
În cadrul interviului, artistul vorbește și despre libertatea pe care dansul i-a oferit-o întotdeauna.
„Scena este un spațiu al eliberării, al libertății și locul unde nu ești judecat așa cum ești în viața de zi cu zi”, spune Răzvan Mazilu.
De-a lungul timpului, acesta a colaborat cu instituții importante precum Teatrul Național București, Opera Națională București și Teatrul Odeon, având turnee internaționale în Franța, Italia, Japonia, Germania, Spania, China și Israel. Artistul a fost recompensat cu numeroase premii, inclusiv distincții UNITER.
Ediția specială „Rețeaua de Idoli” dedicată lui Răzvan Mazilu poate fi urmărită luni, 11 mai, de la ora 20:00, la TVR 2.

