O propunere fără precedent și de-a dreptul șocantă a aruncat în aer scena politică de la București. Grupul parlamentar PACE a emis un comunicat oficial prin care cere desemnarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în funcția de prim-ministru al României.
Într-un context politic pe care inițiatorii îl descriu ca fiind dominat de „criză profundă și instabilitate guvernamentală”, reprezentanții PACE susțin că numirea unui lider spiritual la cârma Executivului reprezintă „singura formulă” capabilă să asigure o majoritate parlamentară stabilă și să deblocheze impasul instituțional în care se zbate România.
Argumente controversate: Catedrala Neamului, probă de administrare Documentul oficial merge mai departe cu o argumentație inedită, susținând că Patriarhul Daniel ar fi „cel mai bun administrator de instituție națională”. Ca dovadă a capacității sale manageriale, comunicatul invocă ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului, un proiect de o complexitate și o anvergură uriașă, pe care PACE îl consideră o garanție a competențelor administrative ale Patriarhului.
Formațiunea politică vede în această mutare o soluție de „reconstrucție și renaștere națională”, o ieșire din logica partidelor clasice, susținând că toate principalele forțe politice ar putea fi de acord cu o astfel de variantă de unitate națională.
Precedentul istoric: Când un Patriarh a condus Guvernul României Pentru a-și justifica demersul, grupul PACE invocă un precedent istoric fascinant și extrem de controversat: perioada 1938–1939, când România a mai fost condusă de un prim-ministru care era, în același timp, capul Bisericii Ortodoxe.
Este vorba despre Miron Cristea, primul Patriarh al României. Miron Cristea (poreclit de contemporani „Patriarhul Unirii”) a deținut funcția de prim-ministru în trei rânduri, conducând guvernele în plină dictatură regală, sub autoritatea regelui Carol al II-lea. Numirea sa în fruntea Executivului a fost o mișcare strategică a monarhului, care a suspendat Constituția și a dizolvat partidele politice. Carol al II-lea s-a folosit de autoritatea morală și de prestigiul uriaș al Patriarhului pentru a legitima regimul autoritar, a calma spiritele într-o perioadă de fragmentare extremă și a contracara ascensiunea extremelor politice (în special a Gărzii de Fier). Deși Miron Cristea a fost o figură crucială în Marea Unire din 1918, implicarea sa directă în politica de partid și subordonarea față de regele autoritar rămâne unul dintre cele mai dezbătute și criticate episoade din istoria relației dintre Biserică și Stat în România.
Reacții și implicații Propunerea PACE de a repeta, la distanță de aproape un secol, modelul „Patriarhului Premier” vine în contradicție flagrantă cu principiile moderne ale separației dintre Biserică și Stat într-o democrație laică. Cu toate acestea, comunicatul subliniază disperarea față de clasa politică actuală, pledând pentru o „renaștere” dincolo de partide, exact așa cum s-a întâmplat, cu alte mijloace și într-un alt context istoric, în urmă cu aproape 90 de ani.