Breaking news

Pivniceru face jocurile lui Băsescu sau ale USL?!

Stimabila doamnă Ministru a Justiției, Mona Pivniceru a luat marți o decizie extrem de controversată care bagă în ceață românii. A decis să o detașeze pe Koveși, procuroarea care a dat ordin ca votanții de la referendum să fie anchetați, taman la Bruxelles.

Pe repede înainte, Koveși a fost trimisă ca Înalt demintar al Minsiterului Justiției la Bruxelles, să se ocupe de imaginea României în privința Mecanismului de Cooperare și Verfificare.

La originea acestei mutări bombă se află Mona Pivniceru, independentul Ministru al Justiției.

Mons Pivniceru face parte din guvernul USL, a fost propusă și susținută pentru acest post de USL.

Acum, doamna Ministru decide să o detașeze pe Koveși, pe care liderii USL au acuzat-o de dosare politice și de faptul că a pus procurorii să terorizeze românii care au votat la referenumul de demitere a lui Traian Băsescu.

Unii spun că au trimis-o la Bruxelles pentru a o scoate din cărți pentru șefia DNA.

Alții spun că madam Koveși ar fi șantajat-o pe Pivniceru că dacă nu o trimite la Bruxelles, își depune dosarul pentru șefia DNA.

Oricum o dai, USL nu pică bine. După eșecul privatizării Oltchim, acum Guvernul USL se face de mirul lumii cu detașarea lui Koveși.

Printr-un comunicat de presă, Ministerul Justiției spune că au decis să o trimită pe madam Luluța la Bruxelles, grație competențelor profesionale dovedite în anii cât a condus Parchetul General.

În urmă cu câteva săptămâni, Koveși era criticată și pusă la zid că este mâna dreaptă a lui Băsescu, iar acum ei o laudă și chiar o avansează la gradul de Înalt demnitar.

Nu este primul măr otrăvit înghițit de USL, cu care să și-o ia în freză. Așa au făcut și cu Vasile Cepoi, care din secretar de stat pus de PDL, Ponta l-a făcut ditamai Ministrul Sănătății, ca mai apoi să se dovedească că era putred de corupt.

În ultimele zile, atât Ponta cât și toți liderii USL umblă ca niște găini bete, se țin doar de conferințe și declarații, își dau cu stângul în dreptul și se prăbușesc în sondaje pe propriile prostii.

Credeam că doar cei de la PDL sunt proști de bubuie și fac gafe cât casa, dar văd că și cei de la USL sunt făcuți din același aluat de doi lei.