Parvoviroza canină

Parvoviroza canină, produsă de Canine Parvovirus 2, reprezintă una dintre cele mai des întâlnite boli infecto-contagioase la căței în primle luni de viață, care poate provoca moartea animalului.

În general, se îmbolnăvesc căţeii de vârste cuprinse între 6 săptămâni şi 5 luni.  Receptivitatea maximă fiind cuprinsă între 8 şi 12 săptămâni. Anumite studii au demonstrat că, animalele din rasele Rottweiller, American Pit Bull Terrier, Doberman Pinscher şi Ciobănesc german sunt mai sensibile, comparativ cu animalele de rasă comună. Incidenţa bolii este mai scăzută la animalele aparţinând raselor Pudel şi Cocker spaniol.

Sursele de infecţie sunt reprezentate de animalele bolnave sau cele aflate încă în perioada de incubaţie, virusul fiind eliminat în cantităţi mari în fecale. Având în vedere rezistenţa deosebită a virusului în mediu, acesta poate fi vehiculat pe distanţe mari, la nivelul cuzineţilor plantari şi pe părul animalelor purtătoare.

Calea de infecţie este cea orizontală, oro-nazală, ingestia virusului fiind favorizată de obiceiul câinilor de a mirosi, linge şi adulmeca diferite obiecte sau locuri din mediu.

Parvoviroza canină este o boală care apare cu precădere în perioadele călduroase ale anului, apariţia ei fiind corelată cu perioadele de fătări la căţele.

Parvoviroza se poate manifesta clinic prin mai multe forme, ce-a mai des întânlită fiind forma enterică. Debutul este brutal, primele simptome fiind vomitările asociate cu o stare de abatere şi anorexie. După 24-48 de ore de la primele simptome, uneori chiar mai târziu, apare diareea. Fecalele, iniţial au o culoare cenuşie, galben-cenuşie uneori cu strii sangvinolente. Ulterior, materialul diareic eliminat este net hemoragic, adesea cu fragmente de mucoasă intestinală necrozată. Forma miocardică apare la căţeii sub vârstă de 8 săptămâni. Evoluează acut, cu simptome de insuficienţă cardiacă. Căţeii mor subit sau pot prezenta dispnee gravă, prostraţie, iar examenul cordului relevă tahicardie, aritmii cardiace, extrasistole, şi fibrilaţie ventriculară.

Diagnosticul se confirmă doar prin examen de laborator, ce-a mai des uzitată tehnică de laborator fiind ELISA.

Rezultatul tratamentului de pinde în primul rând de momentul în care proprietarul se prezintă cu câinele la medic, dacă boala este tratată în forma incipientă, relzutatele tratamentului sunt rapide iar vindecarea de scurtă durată. Însă dacă  propietarul se prezintă la medic, după 2-3 zile de la debutul semnelor clinice, șansele de reușită scad foarte mult, iar salvarea animalului fiind puțin probabilă.

Rehidratarea animalului reprezintă una dintre prioritățile tratamentului. Rehidratarea se face prin instituirea perfuziei intravenoase, calculul  cantităţilor de lichide şi a ritmului de perfuzare fiind stabilit în funcţie de gradul de deshidratare conform regulilor terapiei intensive.

Acidoza metabolică, frecvent asociată sindromului acut de deshidratare, va fi combătută prin administrarea lichidelor alcalinizante (Ringer lactat, sol. de bicarbonat de sodiu 1,3%).

Antibioterapia trebuie instituită cât mai devreme, imediat după apariţia primelor semne clinice, şi va fi continuată cel puţin 4-5 zile. Sunt preferate antibioticele cu spectru larg, şi cele “retard” sau “long action“, care prevăd un interval de readministrare cuprins între 24 – 48 de ore.

Vitaminoterapia constă în administrarea vitaminelor A (50.000 U.I.) o singură administrare, vit. C (1-2 g i.v.), vitaminele grupului B, sau preparate comerciale polivitaminice care includ un număr mare de vitamine, unele având în compoziţie şi aminoacizi esenţiali sau microelemente.

Cea mai sigură metodă de profilaxie este vaccinarea animalelor receptive. Prima vaccinare este recomandată a fi făcută (pentru cele mai multe vaccinuri) la vârsta de 5-6 săptămâni, după o prealabilă deparazitare, fiind urmată de cel puţin un rapel după 12-14 zile de la prima vaccinare. Situaţia epidemiologică, vârsta, nivelul anticorpilor maternali, parazitozele, alte boli intercurente, sunt factori care influenţează în mod categoric rezultatul vaccinărilor împotriva parvovirozei.