Noaptea premiilor Grammy

grammyMai e puţin timp  până la decernarea premiilor Grammy, iar oamenii din domeniul muzical încep să-şi dea cu părerea: care e cea mai bună piesă a anului, dar cel mai bun album, dar cel mai bun artist?

Pe site-urile de specialitate, cântăreaţa Lady Gaga e dată drept câştigătoare la gala de mâine seară, deşi Beyoncé şi Taylor Swift au cele mai multe nominalizări.

Cei de la Billboard preconizează că premiul Grammy pentru Record Of The Year îi va fi acordat lui Lady Gaga pentru piesa “Poker Face“.
La categoria Album Of The Year, pariorii o preferă pe Taylor Swift, datorita albumului “Fearless“.

Dacă în privinţa câştigătorilor se fac încă predicţii, ştim sigur că printre cei care vor înmâna râvnitele premii se numără Ricky Martin, Carlos Santana, Lionel Richie şi Alice Cooper.

Printre  vedetele care vor performa pe scena de la Staples Center din Los Angeles, se regăsesc nume precum Beyoncé, Black Eye Peas şi Eminem. Celine Dion va dedica un moment special în memoria lui Michael Jackson, ce cuprinde un minifilm 3D creat de el însuşi, în 2009, pentru hitul „Earth Song” (1995).

Filmuleţul va fi difuzat pentru prima oară, integral, în cadrul acestei ceremonii. Cei trei copiii ai megastarului ar putea fi prezenţi la această ceremonie, dar acest lucru nu a fost confirmat încă.

Gala va fi transmisă mâine-seară, în direct, de la Staples Center din Los Angeles, de posturile de te leviziune TVR 1 şi TVR HD, de la ora 2.50. O reluare a evenimentului va fi difuzată, luni, în două părţi, de la ora 22.10, respectiv de la 0.15.

>