Breaking news

La TVR s-a schimbat doar dirijorul nu și orchestra

Degeaba s-a schimbat șeful la TVR, pentru că orchestra de jurnaliști cântă în continuare osanale liderului suprem, Traian Băsescu.

Chiar dacă de o săptămână Televiziunea Română este ”condusă” de un nou director și un nou Consiliu de Adminsitrație, jurnaliștii părtinitori au rămas la posturi și servesc în continuare intereselor PDL și lui Traian Băsescu.

Politica editorială al TVR în materie de știri și talk-show-uri a rămas la fel, adică dirijată într-o singură direcție: Băsescu+PDL.

Emisiunea de joi seară de la TVR 1, ”moderată” de Mihai Rădulescu și unde invitat unic a fost Băsescu, denotă că problema la TVR nu era conducerea ci jurnaliștii însăși.

Este impardonabil și regretabil în același timp ca niște oameni care se numesc jurnaliști să fie atât de părtinitori într-o singură parte, chiar la Televiziunea Română pe bani publici.

Politica editorială a TVR Info a rămas aceeași, iar 80% dintre invitații în emisiunile de dezbateri sunt pro Băsescu și pro PDL.

Înainte de a sluji intereselor unui singur om sau partid, jurnaliștii TVR ar trebui să se gândească cine îi plătește, iar mai apoi să decidă cum trebuie să își facă meseria.