Carnavalul de la Veneția!

Trimis special la Veneția – redactor exclusivnews.ro – Andreea Fekete

Culoare, veselie, artă, istorie, curiozitate, admirație, stupoare, emoție, o varietate de forme și culori, o varietate de sentimente, Sensation, cum bine a fost numit și în acest an evenimentul cel mai important de la Veneția – Carnavalul.

firstCu origini antice, pomenit încă din 1094 într-un document al Dogelui Vitale Falier, Carnavalul de la Veneția se desfășoară în fiecare an în luna februarie. Organizatorii au ales pentru 2010 perioada 6 – 16 februarie, unsprezece zile în care participanții vor asista la evenimente artistice și de creație uimitoare.

 

În zilele ce au trecut s-a putut asista la evenimente importante, tradiționale deja pentru Carnaval. Ca în fiecare an, Zborul Îngerului (interpretat anul acesta de Bianca Brandolini D’Adda, „fashion icon” a Italiei) a avut loc în Piața San Marco, „îngerul” luându-și zborul din clopotnița din San Marco, traversând Piața și ajungând la Palatul Ducal.

Nu au lipsit evocările istorice, cu o paradă de costume organizate pe perioade istorice, de la nobili la servitori, de la soldați la artiștii vremii, costume de marevaloare realizate manual și în cele mai minuțioase detalii. Dar și dansuri antice sau jocuri cu steaguri.

epoca

MarieSărbătoarea Mariilor este poate cea mai fastuosă manifestare din cadrul Carnavalului. Cele 12 fete selectate pentru frumusețea lor sunt purtate pe brațe de către gondolieri din San Pietro di Castello până în Piața San Marco, însoțite de surle și trâmbițe și de întreaga „Curte”. Sărbătoarea are și ea la origini un eveniment istoric. În jurul anului 943 se sărbătorea la Veneția ziua binecuvântării soțiilor, în care avea loc cu mare fast alegerea și căsătoria a 12 fecioare dintre cele mai sărace și frumoase, totul pe cheltuiala Ducelui. În acel an însă, în timpul ceremoniilor din Bazilica San Pietro di Castello, pirații din Istria au dat navală și au furat cele 12 fete împreună cu bijuteriile prețioase pe care le purtau. Ducele nu a ezitat și în fruntea armatei i-a urmărit pe pirați, a reușit să îi învingă și să salveze fecioarele. În cinstea acestui eveniment se desfășoară în fiecare an Sărbătoarea Mariilor.

fantasia

Carnavalul nu reprezintă însă doar o evocare istorică. Pe lângă prezentările și concursurile de măști, care mai de care mai fanteziste, ce vor avea loc în zilele ce urmează, în cadrul Carnavalului vor avea loc și alte evenimente artstice: de la  expoziții (precum expoziția street-art de fotografie sau o expoziție de sculpturi de zahăr) la ateliere de creație (lecții de gătit, spre exemplu), de la teatru la lecții de tango date de profesioniști în cadrul Sensation tango și pe o scenă generoasă – întreaga Piață San Marco, de la evenimente muzicale în cadrul Sensation Music Parade (DJ, o seară de hard rock, o alta de ska-reggae, dar și o seară-surpriză dedicată anilor ’70 – Closing Party) la concursuri de frumusețe – Drag Queen European Beauty Contest.

scenaDar Carnavalul este și un eveniment potrivit pentru a trage semnale de alarmă, așa cum se încearcă prin manifestații precum – „Lamp&Rilamp” dedicat reciclării becurilor sau „Afro-Caribbean Street Carnival” prin care se încearcă sensibilizarea față de persoanele nevoiașe, în special cele din Haiti (mai ales după recentul cutremur).

Dacă v-am convins, haideți la Carnaval, mai sunt încă 8 zile! Și dacă nu aveți timp să vă confecționați o mască originală, veți găsi cu siguranță una pe plac la vânzătorii ambulanți sau veți putea beneficia de un machiaj original, oferta e variată!