Compania Națională de Investiții a finalizat obiectivul de investiții „Creșterea accesibilității serviciilor medicale ambulatorii din orașul Aleșd”, un proiect în valoare de peste 27 de milioane de lei, realizat în Aleșd, în Județul Bihor.
Proiectul a fost finanțat prin intermediul Banca Europeană de Investiții și a presupus reabilitarea, modernizarea și dotarea unei clădiri existente, destinată relocării și extinderii ambulatoriului din cadrul Spitalul Orășenesc Aleșd. Noua infrastructură oferă pacienților acces la servicii medicale moderne, la standarde europene.

Ambulatoriul dispune acum de cabinete medicale moderne și echipamente performante, printre care ecograf pentru medicină internă, cardiologie și pediatrie, mamograf și computer tomograf. Noile dotări contribuie la reducerea timpului necesar pentru diagnostic și tratament, dar și la îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical.
Structura ambulatorie include cabinete pentru mai multe specialități medicale, printre care medicină internă, pediatrie, endocrinologie, obstetrică-ginecologie, diabet și boli de nutriție, radiologie și imagistică medicală, chirurgie, cardiologie, ortopedie, recuperare medicală și laborator de analize medicale.

Prin finalizarea acestui proiect, Compania Națională de Investiții contribuie la dezvoltarea infrastructurii medicale din Aleșd și din localitățile învecinate, facilitând accesul populației la servicii medicale esențiale, realizate în regim ambulatoriu, și sprijinind consolidarea sistemului public de sănătate din România.
Lucrările au fost executate de asocierea formată din companiile PECON TRANSILVANIA, GRUP CONSTRUCȚII EST și LEMACONS.

