Breaking news

În România, dacă nu ai bani și pile, mori cu zile

loading...

După 23 de ani de democrație, în România, nedreptatea și injustiția sunt la ordinea zilei. Dacă ești absolvent de facultate și ai și vreo două masterate riști să mori de foame cu diplomele în brațe.

sebiLa 23 de ani de la căderea regimului comunist și la trecerea României la sistemul democratic, milioane de români o duc de zece ori mai rău.

Inflația de studenți pe bandă rulantă fără nicio noimă, dar și a masteratelor și doctoratelor făcute de mulți ”deștepți”, pe bandă rulantă, prin varianta copy-paste, au distrus valoarea unei diplome universitare.

Să fii absolvent de studii superioare și eventual masterat și doctorat, nu mai are nicio noimă în România. Pentru că toți nespălații, inculții și neaveniții pot face rost de aceste diplome, prin intermediul universităților particulare care în marea lor majoritate sunt doar fabrici de diplome contra cost.

Și uite așa, cei care suferă sunt românii care și-au tocit coatele, nervii și ochii pe băncile facultății și citind cărți ca să ajungă cineva în viață. Ei sunt cei care simt pe propria piele efectul ”fabricii de diplome made in Romania” și al democrației de cumetrie din țara noastră.

Absolvenții de studii superioare din România au mari probleme în a-și găsi un loc de muncă și mulți dintre ei se zbat să trăiască de pe o zi pe alta. Nici vorbă de a-și întemeia o familie, de a pune la cale cumpărarea unei mașini sau ridicarea unei case.

La ce bun acest sistem democratic dacă termini o facultate dar când să te angajezi, statul, care a investit în tine, 3, 4, 5 sau șase ani, dacă nu și mai mult, în cazul medicilor, te lasă de izbeliște și nu te ”folosește” în câmpul muncii?

Democrație, democrație, dar care-i scopul să investești în școlirea a sute de mii de tineri și când să profiți de pe urma lor, le întorci spatele și spui că nu ai nevoie de pregătirea lor.

O țară care aruncă banii pe fereastră pe școlirea unor tineri de care se debarasează imediat după absolvire, nu se poate numi democratică.

loading...