România se va împrumuta în 2012 cu circa 511 euro pe secundă pentru plata datoriilor.
Semne bune nu are nici anul 2012. Pentru a putea face față cheltuielilor și să achite creditele, statul român se va împrumuta cu cel puţin 16,13 miliarde de euro. Ceea ce echivalează cu 511 euro în fiecare secundă.
2,6 miliarde de euro vor fi împrumutate doar pentru a putea plăti dobânzile la împrumuturile deja luate, în creştere cu 30% faţă de suma de circa 2,1 miliarde de euro plătită anul acesta în acelaşi scop.
Ponderea datoriei publice în PIB, de circa 40%, este încă mult sub pragul impus prin tratatul de aderare, de 60% din PIB.
În doar trei ani de zile, din 2008 până în 2011, datoria publică a României a crescut cu 150%, ajungând de la 82,3 miliarde lei la 207 miliarde lei.
Pentru că Guvernul României a negociat cu reprezentanții FMI și UE, un deficit bugetar mai mic de 3%, majorarea pensiilor şi a salariilor va fi, cel mai probabil, amânată.
Companiile de stat au arierate, datorii neonorate la data contractuală la care trebuia făcută plata, de 5,5% din PIB, respectiv de aproape 7 miliarde de euro.
Conform studiului, din cele 760 de companii un sfert sunt, „de facto”, în faliment. Închiderea lor ar presupune concedierea a circa 100.000 de angajaţi.
Pe primul loc în topul companiilor de stat în faliment se află RADET, urmată de CFR SA, Oltchim, CFR Marfă şi Termoelectrica.
O soluţie salvatoare ar putea fi investiţiile în economie, operate de către stat. Însă pentru acest lucru ar fi nevoie de două lucruri: un plan concret de priorităţi şi bani.
