Guvernul Bolojan, demis cu un scor istoric!

Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis printr-o moțiune de cenzură adoptată cu un număr record de voturi. Decizia Parlamentul României marchează una dintre cele mai dure sancțiuni politice din ultimii ani.

Moțiunea, inițiată de Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor, a fost semnată de 254 de parlamentari și adoptată cu 281 de voturi „pentru”, dintr-un total de 285 de voturi valabil exprimate. Doar 4 parlamentari s-au opus, restul nu au vrut să își exprime votul. Pentru ca moțiunea să treacă erau necesare 233 de voturi, prag depășit categoric.

Din totalul de 464 de parlamentari, 431 au fost prezenți la ședința comună. Au fost exprimate 288 de voturi, dintre care 3 au fost anulate. Rezultatul final – 281 de voturi pentru demitere – reprezintă un record absolut în istoria post-decembristă.

Căderea Executivului vine după doar 10 luni de mandat, o perioadă marcată de măsuri economice controversate și critici dure din partea opoziției. Guvernul este acuzat că a adoptat politici de austeritate, majorări de taxe și decizii care au afectat categoriile vulnerabile, acuzații respinse parțial de susținătorii fostului premier.

În urma votului, Cabinetul condus de Ilie Bolojan devine interimar. Conform procedurilor constituționale, Președinția României urmează să convoace consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou prim-ministru. Viitorul candidat va avea la dispoziție 10 zile pentru a obține votul de învestitură în Parlament.

România intră astfel într-o nouă etapă de instabilitate politică, cu negocieri intense în culise și o luptă deschisă pentru formarea unei noi majorități guvernamentale.