Atletul român Cristian Roiban a obținut o nouă victorie importantă pe plan internațional, după ce s-a impus în proba de 100 de metri din cadrul reuniunii atletice Honvéd Kupa, desfășurată pe stadionul Iharos Sándor Atlétikai Pálya din Budapesta, Ungaria.
Roiban a trecut primul linia de sosire cu timpul de 10,34 secunde, câștigând o cursă extrem de echilibrată, decisă în ultimii centimetri. Victoria a fost obținută însă cu un preț mare, sprinterul român accidentându-se imediat după trecerea liniei de finiș.
Într-o declarație acordată în exclusivitate pentru exclusivNEWS.ro, Cristian Roiban a povestit cum a trăit duelul cu principalul său adversar și momentul dramatic de la final.
„Băiatul pe care doream să-l întrec era un sprinter foarte bun. Alergase 10,32, timp care pentru mine însemna personal best. Mă așteptam să aibă un start și o accelerare mai bune decât ale mele. A fost în fața mea, apoi am simțit că recuperez. Când am ajuns aproape de linia de finiș eram umăr la umăr cu el. Ultimul pas l-am făcut cu pieptul înainte, după care am mai continuat trei-patru pași, dar nu am mai putut să-mi mențin echilibrul și am plonjat pe burtă. Am câștigat cursa cu 10,34.”
Sportivul a precizat că succesul de la Budapesta este extrem de important pentru obiectivul său din acest sezon.
„Acest concurs este foarte important pentru că am înlocuit o cursă cu un punctaj slab pentru clasamentul european”, a declarat Roiban.
Vine după cea mai rapidă cursă din istoria României
Victoria din Ungaria confirmă forma excelentă a sprinterului reșițean și vine la doar două săptămâni după performanța extraordinară reușită la Cupa României, pe 5 iulie, când a alergat 100 de metri în 10,19 secunde, cel mai rapid timp înregistrat vreodată de un atlet român.
Rezultatul nu a putut fi însă omologat ca record național, deoarece cursa s-a desfășurat cu un vânt favorabil de +2,9 m/s, peste limita regulamentară de +2,0 m/s admisă de World Athletics. Astfel, recordul oficial al României, 10,21 secunde, stabilit în 1994 de Daniel Cojocaru, rămâne în continuare în picioare.
La Cupa României, Roiban a concurat în ciuda unor probleme fizice, riscând o accidentare încă din timpul încălzirii. Chiar și în aceste condiții, a reușit cea mai rapidă cursă din istoria sprintului românesc, demonstrând că este foarte aproape de doborârea recordului național în condiții regulamentare.
Succesul de la Budapesta îi aduce puncte importante în clasamentul european și îl menține în lupta pentru calificarea la Campionatul European, obiectivul principal al sezonului pentru unul dintre cei mai valoroși sprinteri români ai momentului.


