Câți dintre voi nu v-ați adresat această întrebare! Ce vă oferă țara numită România. Unii mai naționaliști ar spune că ce oferi tu țării nu ce îți poate oferi ea ție.
Cum o dai tot nu e bine și românii s-au cam săturat de așteptat și s-au pus pe fugă. 21% dintre conaționali ar pleca în lumea largă numai să scape de sărăcie și de problemele din România care parcă de la o zi la alta se înmulțesc. De ce să mai rămâi în această țară? De ce să pleci? Ce îți oferă? Mai nimic. Dacă termini o facultate ai șanse de 99,99% fie rămâi șomer fie să te angajezi pe alt post decât specializarea studiată. Și atunci te întrebi la ce bun să ai înalte studii?
În anul 2010 proverbul ”Ai carte ai parte” nu mai este valabil, s-a demodat. Statul român fabrică anual medici, dar când să ne fie nouă de folos, să repare românii, doctorii pleacă și ei pe capete pentru un trai mai bun în țara care oferă mai mult. Profesorii sunt batjocoriți pe doi lei și de guvern și de elevi. Păi ce școală să mai facă. La primărie dacă mergi, esti luat cu sictir încă de la poartă, iar până ce nu dai în stânga și în dreapta nu îți rezolvi problemele. Dacă ajungi în justiție, ai toate șansele să mori cu dreptatea în mână, că justiția e oarbă, ea îi vede doar pe cei cu bani. Șansa să își cumperi o locuință din salariu este nulă și lipsește cu desăvârire. Dacă esti cinstit, curat, cu bun simț esti catalogat drept fraier. Singura șansă să poți să faci ceva în scurt timp este fie să spargi o bancă și să nu fii prins fie să faci șmecherii tipic românești și să înșeli în stânga și în dreapta.
În spital dacă te duci trebuie să împingi că nu te bagă în seamă și mori cu zile. Te pun să cumperi tot: pansament, seringi, ace, medicamente, plus că plătești și manopera de 5 ori prin șpaga oferită medicilor și ai șanse să pleci și în patru scânduri din spital. Unii medici nu îți pot da viață de la ei, dar…din greșeală ți-o pot lua. Așa cum s-a întâmplat la maternitatea Giulești. În timp ce asistentele petreceau de mama focului, nou născuții se prăjeau la 200 de grade în secția de terapie intensivă.
În politică, administrație publică, televiziune, presă scrisă sunt promovate nonvalorile, tâmpiții, agramații, milionarii de carton. În curând copiii de la grădiniță o să răspundă așa întrebarea : Ce vrei să te faci când o să fii mare? ….SMECHER.
E un proverb, ”Cum îți așterni așa dormi”. Dacă promovăm nonvalori și incompetenți ce șanse avem noi ca nație? Una singură….să ne ducem pe apa sâmbetei.
