Chef Richard Abou Zaki, unul dintre jurații emisiunii „Chefi la cuțite”, pregătește lansarea celei de-a doua cărți din cariera sa. Noul proiect editorial va ajunge în librării în această toamnă și va reuni 50 de rețete create special pentru cei care își doresc să aducă rafinamentul gastronomiei în propria bucătărie.
După succesul volumului Cooking My Dreams, în care și-a prezentat parcursul profesional și personal, de la primele experiențe culinare până la consacrarea în gastronomia italiană și rolul de jurat în emisiunea „Chefi la cuțite”, noua carte va avea un caracter practic, punând accent pe preparate ce pot fi recreate cu ușurință acasă.
Potrivit chef-ului, rețetele sunt inspirate din preparate clasice, reinterpretate prin propriul stil culinar, astfel încât să ofere un plus de eleganță și savoare meselor în familie sau alături de prieteni.
„Cartea se va lansa în această toamnă și va conține 50 de rețete pentru bucătăria de acasă. Sunt rețete clasice, la care am adăugat amprenta personală, gândite special pentru ca voi să îi puteți încânta pe cei dragi. Un alt vis devine realitate, după succesul primului volum, Cooking My Dreams. Sunt incredibil de emoționat și recunoscător. În curând, vă voi da mai multe detalii”, a transmis Chef Richard Abou Zaki.
Juratul „Chefi la cuțite” a dezvăluit că pregătește și o surpriză pentru fanii emisiunii, care va fi anunțată odată cu lansarea volumului.
Noua carte promite să fie un ghid culinar dedicat pasionaților de gastronomie, reunind preparate fine, elegante și accesibile, însoțite de sfaturi și detalii utile pentru prepararea lor.

