Brazilia, Paraguay și Maroc, în optimile Campionatului Mondial!

Campionatul Mondial 2026 continuă să ofere meciuri memorabile și surprize de proporții, iar interesul uriaș al publicului s-a reflectat și în audiențele înregistrate de Antena 1, care a dominat clasamentele atât în Prime Time, cât și la nivelul întregii zile. Brazilia, Paraguay și Maroc au obținut calificări dramatice în optimile de finală, în timp ce Germania, Japonia și Olanda au părăsit competiția în urma unor confruntări spectaculoase.

Brazilia a întors dramatic soarta meciului cu Japonia

În primul duel al serii, transmis în direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, Brazilia a avut nevoie de o revenire spectaculoasă pentru a elimina Japonia.

Asiaticii au intrat la pauză în avantaj, după golul înscris de Sano, însă selecționata pregătită de Carlo Ancelotti a schimbat complet jocul în repriza secundă. Casemiro a restabilit egalitatea, iar Martinelli a adus victoria în minutele de prelungire, stabilind scorul final, 2-1.

Succesul califică Brazilia în optimile de finală, unde va întâlni învingătoarea duelului dintre Coasta de Fildeș și Norvegia.

Martinelli a stabilit totodată un nou record personal la Cupa Mondială, ajungând la cinci goluri marcate pentru naționala Braziliei la acest turneu final.

HOUSTON, TEXAS – JUNE 29: Vinicius Junior #7 of Brazil shoots and misses a chance against Zion Suzuki #1 of Japan during the FIFA World Cup 2026 Round Of 32 match between Brazil and Japan at Houston Stadium on June 29, 2026 in Houston, Texas. (Photo by Molly Darlington/Getty Images)

Paraguay a produs șocul Campionatului Mondial

Cel mai mare rezultat al zilei a fost reușit de Paraguay, care a eliminat Germania după loviturile de departajare.

După 1-1 la finalul timpului regulamentar și al reprizelor de prelungiri, sud-americanii s-au impus cu 4-3 la penalty-uri, profitând de cele trei ratări ale germanilor.

Eliminarea reprezintă una dintre cele mai mari surprize ale competiției. Germania, care nu a reușit să treacă de faza grupelor la precedentele două ediții, părăsește acum turneul încă din șaisprezecimi.

Victoria are și o valoare istorică pentru Paraguay. A fost nevoie de 31 de meciuri disputate la Campionatul Mondial pentru ca sud-americanii să înscrie primul lor gol într-o fază eliminatorie, iar succesul de la Boston Stadium a adus și o premieră absolută: Paraguay este prima națională care învinge Germania într-o serie de lovituri de departajare la un Campionat Mondial.

În același timp, Manuel Neuer a devenit fotbalistul german cu cele mai multe meciuri începute ca titular la turneele finale mondiale, ajungând la 23 de prezențe.

 Credit line: IMAGO / imago sportfotodienst / Profimedia

Maroc a eliminat și Olanda

Surprizele nu s-au oprit aici. În ultima partidă a zilei, Maroc a scos din competiție o altă forță a fotbalului european.

După 1-1 în timpul regulamentar, „Leii din Atlas” s-au impus cu 3-2 la loviturile de departajare și s-au calificat în optimile de finală, unde vor întâlni Canada.

Nathaniel Brown (Germany), Malick Thiaw (Germany), Nick Woltemade (Germany) and David Raum (Germany) look dejected during the FIFA World Cup 2026 Round Of 32 match between Germany and Paraguay at Boston Stadium on June 29, 2026 in Foxborough, United States.,Image: 1113426495, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no , Credit line: Harry Langer / DeFodi Images / Profimedia

Audiențe impresionante pentru Antena 1

Interesul uriaș pentru Campionatul Mondial s-a reflectat și în cifrele de audiență.

Partida Brazilia – Japonia, difuzată între orele 20:00 și 22:03, a fost lider absolut pe toate categoriile de public. La nivelul publicului comercial (21-54 de ani), Antena 1 a înregistrat 8,9 puncte de rating și o cotă de piață de 37,8%, în timp ce Pro TV a obținut 4,6 puncte de rating și 19,6% cotă de piață.

În mediul urban, confruntarea a adunat 9,4 puncte de rating și 30% cotă de piață, iar la nivel național a înregistrat 7,6 puncte de rating și 25,8% cotă de piață.

Momentul de maximă audiență a fost consemnat la ora 21:56, când peste 1,8 milioane de telespectatori urmăreau meciul.

Și duelul Germania – Paraguay, transmis între orele 23:30 și 02:00, a dominat fără drept de apel clasamentele de audiență. Antena 1 a obținut o cotă de piață de 39,3% pe segmentul comercial, aproape de trei ori mai mare decât cea înregistrată de Pro TV.

La finalul zilei, Antena 1 s-a clasat pe primul loc atât în intervalul de Prime Time (19:00-00:00), cu o cotă de piață de 31,2%, cât și la nivelul întregii zile, confirmând interesul uriaș al românilor pentru Campionatul Mondial.

FOXBOROUGH, MASSACHUSETTS – JUNE 29: Paraguay players celebrate after Jose Canale #13 of Paraguay scores the sixth penalty in a penalty shootout for victory during the FIFA World Cup 2026 Round Of 32 match between Germany and Paraguay at Boston Stadium on June 29, 2026 in Foxborough, Massachusetts. (Photo by Michael Reaves/Getty Images)

Programul zilei

Competiția continuă astăzi, în direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, cu alte trei confruntări spectaculoase:

  • Coasta de Fildeș – Norvegia (ora 20:00)
  • Franța – Suedia (ora 00:00)
  • Mexic – Ecuador (ora 04:00)
Boston, USA 29th Jun 2026. Goal celebration: Julio Enciso PAR Germany – Paraguay World Cup Deutschland – Paraguay 29.06.2026 *** Boston, USA, June 29, 2026 Goal celebration Julio Enciso PAR Germany Paraguay World Cup Germany Paraguay June 29, 2026,Image: 1113413140, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no , Credit line: Moritz Mueller / imago sportfotodienst / Profimedia