Traian Băsescu a demonstrat duminică, încă odată, faptul să el nu iubește nici românii și nici țara. Dacă în urmă cu câțiva ani spunea că suntem cetățeni de mâna a doua azi a spus că suntem milogii Europei.
Supărat nevoie mare pe Ponta pentru că a spus că nu a negociat nimic și nu a obținut niciun euro în plus pentru România, Băsescu s-a apucat să mulțumească țărilor donatoare și net contributoare că au fost miloase cu noi să ne dea doi lei ca să ne dezvoltăm și noi.
Adică Băselu a spus cu subiect și predicat că noi suntem bolnavii Europei care primim donații de la țări bogate din Uniunea Europeană. Adică noi suntem milogii Europei.
Dacă îți iubești poporul care te-a pus în funcție și îți iubești și țara, nu poți să spui astfel de enormități și aberații cromozomiale. Chiar și așa să fi stat lucrurile, tu ca șef de stat trebuie să îți aperi ara nu să o pui în genunchi în fața marilor puteri europene.
Ca să intrăm în UE, marile puteri ne-au cerut să vindem pe doi lei, lor, Petromul, BCR, gazele și multe alte companii care acum îmbogățesc pe donatorii Europei. În 5 ani de când suntem în UE, am plătit mai mult ca și cotizație decât am încasat prin fonduri europene.
Acum vedem că Băsescu nu reprezintă interesele României ci propriile interese, făcându-se preș în fața Germaniei și a lui Barroso, că deh, nu degeaba l-au repus în funcție în var, în ciuda celor 7,5 milioane de români care au votat demiterea lui.
Acum Băsescu plătește prețul rămânerii în funcție, dar tot pe spinarea românilor. Pe care îi umilește, jecmănește și îi face preș în fața occidentalilor.
Duminică s-a apucat să amestece MCV cu aderarea la Schengen, uitând de la mână până la gură ce spunea anul trecut că aderarea României nu trebuie condiționată de raport.
Face aceste lucruri pentru că îi convine, el vrea să reclame în continuare că USL vrea să își subordoneze justiția, și o tot ține langa cu asta ca să sperie Europa și astfel să își mențină în continuare influența și controlul asupra ANI, CCR, CSM, DNA și care or mai fi instituțiile alea ale statului care cică apără statul de drept, adică pe el.
Tot ce face Băsescu este în interes personal și de grup. Își urmărește cu consecvență propriile interese de mărire, făcând ceva pe România și cetățenii ei.
