Băsescu a oficializat maghiara ca a doua limbă în România

Prin promulgarea legii educației, Președintele României, Traian Băsescu a oficializat maghiara ca a doua limbă națională în România.

sebastian popescuPentru a-și păstra scaunul de președinte și pe Boc premier, Băsescu a vândut țara ungurilor pe doi lei. Cu ajutorul magistraților numiți de el și PDL, Băsescu a declarat drept constituțional proiectul de lege al educației asumat de Guvernul Boc.

La scurt timp după ce Curtea Constituțională a declarat ca fiind consitituțională legea, Băsescu a și promulgat-o cu viteza luminii. În timp ce Băsescu a promulgat un proiect de lege aparținând Guvernului, un proiect de lege similar se află în dezbateri finale în Senat. În România, puterea legislativă aparține Parlamentului și nu guvernului.

Deciziile Curții Constituționale se bat cap ân cap de la o lună la alta. În 3 noiembrie 2010, magistrații Curții au decis că asumarea răspunderii pe legea Educației de către Guvernul Boc este neconstituțională, pe 24 noiembrie aceeași Curte a decis că Parlamentul României să continue procedura moțiunii de cenzură depusă de Opoziție la adresa Guvernului. Astfel la două luni după declararea asumării răspunderii ca fiind neconsituțională, Curtea dă undă verde legii.

Totul s-a schimbat după ce Băsescu a intervenit și pe față și pe dos la Curtea Constituțională pentru schimbarea verdictului. Dacă legea educației nu era promulgată în forma dorită de UDMR, aceștia ieșeau de la guvernare. Drept urmare, guvernul Boc ar fi fost demis iar opoziția ar fi inițiat procedura de suspendare a lui Băsescu, Având susținerea UDMR. Băsescu risca să fie suspendat pentru a doua oară din funcția de șef al statului.

Ca să nu se ajungă la acest scenariu, Băsescu s-a făcut luntre și punde, și-a vândut sufletul maghiarilor doar ca să nu își piardă scaunul. După promulgarea acestei legi, maghiarii vor studia istoria și geografia României în limba maghiară. Iar limba română va fi studiată de ungurii din România ca și o limbă străină. Astfel, prin această lege, maghiarii câștigă tot mai multe drepturi și în România ei au dreptul legal, dat de Băsescu să studieze în limba lor. Liderii acestei minorități sunt debili mintal. Dacă urăsc atât de mult limba română și România, de ce nu se duc ei în Ungaria și să învețe acolo în limba lor maternă.

Noua lege a educației mai prevede printre altele, ca o clasă pregătitoare să fie transferată la școala primară iar una de la liceu să fie transferată la gimnaziu, iar sistemul de învățământ preuniversitar ar fi de cinci ani școală primară, cinci ani gimnaziu și trei ani liceu.

După ce a promulgat legea educației, Băsescu nu a ratat ocazia de a-i acuza pe liderii de sindicat din învățământ și pe foștii miniștrii ai Educației, Ecaterina Andronescu și Andrei Marga. I-a acuzat că dezinfomează și că sunt vinovați de nepotismele din sistemul universitar. Culmea tupeului. Tocmai el, incultul și alcoolicul notoriu al țării să vorbească despre nepotism?

Dumnezeule mare. Nu el și-a făcut peste noapte fiica semianalfabetă, europarlamentar? Omul ăsta nu are limite, pur și simplu este de-a dreptul depășit de situație. A scăpat frâiele din mână și duce România într-o prăpastie tot mai adâncă. Pentru că unii și-au vândut votul și sufletul pe unul sau doi mici și o găleată cu PDL, o țară întreagă își blesteamă zilele.

Nu uita române, Băsescu te vrea prost, pentru a te cumpăra mai ușor, însă tot cu banii tăi.