Breaking news

Avocata Nicoleta Dascălu, reţinută de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de bani

Nicoleta Dascălu, avocat în cadrul Baroului Tulcea, a fost reţinută pentru 24 de ore de către Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați. Avocata este acuzată de spălare de bani şi trafic de influenţă.

judecatorProcurorii DNA spun că Nicoleta Dascălu, în perioada 2008-2011, în calitate de avocat în cadrul Baroului Tulcea, atât direct cât și prin intermediar, a pretins sumele de 35.000 euro și 35.000 lei și a primit 3.500 euro și 34.500 lei, de la mai mulți martori denunțători, părți în mai multe cauze civile.

În schimbul acestor sume de bani, inculpata a lăsat să se creadă că are influență și a promis că va determina mai mulți magistrați din cadrul instanțelor de pe raza județului Vrancea să pronunțe soluții favorabile în dosarele care-i priveau în mod direct pe martorii denunțători.

Pentru a disimula originea și scopul ilicit al sumelor primite de la persoanele respective, în scopul menționat mai sus, inculpata Dăscălu Nicoleta a încheiat cu martorii denunțători mai multe contracte de împrumut și acte sub semnătură privată.

Inculpatei Dascălu Nicoleta i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe 28 ianuarie 2016, Dascălu Nicoleta urmează să fie prezentată Curții de Apel Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

>