Au sărit de pe cea mai înaltă clădire din lume!

Celebrul turn Burj Khalifa(sau Burj Dubai), inaugurat luni în Dubai şi recunoscut ca fiind cea mai înaltă clădire din lume, a reprezentat o locaţie potrivită pentru ca doi jumperi experimentaţi să-şi demonstreze curajul. Originari din Emiratele Unite Arabe, cei doi bărbaţi au sărit de la 672 de metri, de pe o platformă situată pe faimosul turn din Dubai. Au coborât în gol cu o viteză uimitoare, de 220 de kilometri la oră, deschizâdu-şi paraşutele foarte aproape de sol. Saltul a durat doar un minut şi jumătate şi a fost filmat chiar de sportivii amatori. Cei doi nu au fost însă primii care au efectuat un astfel de salt de pe Burj Khalifa. Primele sărituri au fost ilegale, şi au avut loc când turnul era în construcţie, mai precis în vara anului trecut  când un britanic şi un francez  au fost arestaţi şi amendaţi pentru îndrăzneala lor. Abia după trei luni li s-a permis să părăsească Dubaiul. “Base Jump” e  considerat a fi cel mai periculos sport din lume. Este un sport ce împlică salturi cu paraşuta de pe baze fixe( piscuri înalte, clădiri, etc). Dacă vântul e potrivnic sau săritorul face o mişcare greşită la salt, poate avea loc coliziunea cu baza de pe care s-a realizat săritura. Întrucât zonele de base jumping nu sunt destinate  pentru acest sport de gherilă, ţintele de aterizare pe care şi le fixeaza paraşutiştii pot fi sursa unor vătămări grave, uneori fatale.

Cristina Nenciu

>