Ministerul Sănătăţii a confirmat că în România s-au înregistrat în 2009, 52 de decese survenite ca urmare a contractării virusului AH1N1, la nivel naţional fiind diagnosticate 5626 de cazuri de gripă nouă, cele mai multe dintre acestea fiind în Bucureşti.
La nivel naţional doar 75000 de persoane s-au vaccinat contra gripei noi, ca urmarea fricii de reacţii adverse, vaccinul utilizat, ne fiind îndeajus de sigur încât să excludă reacţiile adverse.
La nivel mondial, numărul morţilor a ajuns la 12.000. Cele mai multe decese s-au înregistrat în SUA şi Canada, conform datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Margaret Chan, a avertizat că „este prea devreme” pentru a afirma că am depăşit vârful pandemiei de gripă nouă.
Acesta a adăugat, într-un interviu acordat unui cotidian elveţian, că în anumite ţări din emisfera nordică, precum Canada şi SUA, a fost depăşit vârful fazei a doua a pandemiei.
În Europa de Vest virusul rămâne în continuare activ, în pofida faptului că epidemia a atins aici cel mai înalt nivel, afirmă organizaţia.
Bilanţul OMS pentru ansamblul Europei a fost stabilit la „cel puţin” 2.422 de morţi, în cazul cărora examenele de laborator au confirmat că moartea a fost cauzată de noul virus.
