Breaking news

WRS va reprezenta România la Eurovision 2022

Andrei Ionuț Ursu alias WRS va reprezenta România la Eurovision 2022 cu piesa Llamame. Artistul a fost preferatul juriului iar la televot s-a clasat pe locul doi.

România a decis să meargă în semfinala Eurovision 2022 ce va avea loc pe 12 mai la Torino, cu WRS.

Piesa „Llamame” a primit în total, din partea juriului de specialiști și din partea publicului, 59,23 de puncte. Din partea telespectatorilor, al șaselea jurat al finalei, WRS a primit 3497 de voturi, pe parcursul sesiunii de televot.

Mulțumesc publicului pentru că m-au votat într-un număr atât de mare și juriului pentru că s-a lăsat convins de momentul meu. Am muncit foarte mult în aceste săptămâni, însă această seară, pentru mine, este cireașa de pe tort, pentru ultimii ani pe care i-am petrecut pe scenă. Mulțumesc echipei TVR pentru profesionalism, familei mele Global Records și prietenilor care au fost, astăzi, alături de mine.”, a mărturisit WRS, învingătorul serii.

Pe locul al doilea s-a clasat Kyrie Mendél cu piesa „Hurricane”, care a obţinut 48,06 puncte (641 de voturi din partea publicului), urmat de Dora Gaitanovici, cu „Ana”, melodie care a înregistrat 44 de puncte (3737 de puncte din partea publicului).

Câștigătorul Selecției Naționale a fost ales de juriul de specialiști format din Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu și de telespectatori – la această ediție, publicul a fost al șaselea jurat al finalei, punctajele obținute prin televot având ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului.

Pe parcursul sesiunii de televot, concurenții Eurovision Song Contest din șapte țări – Zdob și Zdub & Frații Advahov – „Trenulețul” (Republica Moldova), Ronela Hajati – „Secret” (Albania), Vladana – „Breathe” (Muntenegru), We Are Domi – „Lights off” (Cehia), Andrea – „Circles” (Macedonia de Nord), Stefan – „Hope” (Estonia) și Intelligent Music Project – „Intention” (Bulgaria) – au urcat pe scena finalei naționale, o adevărată avanpremieră a Eurovision Song Contest.

Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016, a fost invitata de onoare e evenimentului. Artista din Ucraina a cântat piesa „1944”, un manifest împotriva crimelor săvârșite de regimul stalinist împotriva tătarilor din Crimeea, al cărei mesaj pare mai actual decât oricând.

De pe scena Eurovision România, Jamala a transmis un mesaj de susținere pentru poporul ucrainean, atât de greu încercat în acest moment al existenței sale.

Evenimentul a avut loc în studioul Pangrati al Televiziunii Române, în direct și în exclusivitate la TVR 1, TVR Internaţional, TVR Moldova, TVR+ și canalul de Youtube al TVR.

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

>