Breaking news

Vrei să vezi Italia? Iată cum poţi economisi bani cu o vacanță “do-it-yourself”!

Concediul bate la uşă şi te gândeşti ca anul acesta să ţi-l petreci în Italia? Sau pur şi simplu, ai de gând să le faci o vizită rudelor pe care nu le-ai mai văzut demult? Iată cum poţi economisi bani cu care să vizitezi mai multe obiective turistice sau cu care îţi poţi petrece mai multe zile alături de cei dragi. Trebuie doar să îţi planifici din timp călătoria pentru a identifica cele mai bune oferte.

Dacă nu eşti neapărat genul de persoană care preferă un sejur ultra-all inclusive, ci îţi doreşti să vezi cât mai multe locuri într-un timp relativ scurt, atunci vei încerca să reduci pe cât posibil cheltuielile pentru a avea parte de experienţa turistică visată. În plus, pe lângă Collosseumul din Roma, mai sunt o mulţime de lucruri de văzut la Milano, Padova sau Pisa. Sau dimpotrivă, dacă obiectivul tău este să le duci cadouri celor dragi, atunci iarăşi, contează fiecare bănuţ care îţi rămâne în portofel.

Iată câteva sfaturi care să te ajute să ai o călătorie cât mai plăcută şi încărcată de experienţe:

 

  • Alege autocarul în locul altor mijloace de transport

 

Cu siguranţă, călătoria cu avionul este una mai rapidă, însă din punct de vedere al confortului, condiţiile sunt similare. De exemplu, dacă alegi agenţia de transport pentru persoane TABITA TOUR, vei plăti doar 80 de euro dacă vrei să ajungi până la Milano. Mai puţin decât dacă ar trebui să plăteşti benzina necesară propriei maşini, fără a mai pune la socoteală şi oboseala de a conduce câteva mii de kilometri. Pe lângă faptul că autocarele dispun de toate condiţiile pentru a-ţi face cu adevărat confortabilă călătoria, în plus, nu vei fi taxat suplimentar pentru bagaje care nu depăşesc 50 de kilograme. Deci, îţi poţi lua de acasă tot ce ai nevoie, fără să îţi faci griji că vei plăti în plus.

Totodată, te poţi răzgândi în privinţa datei de întoarcere în ţară, fie că vrei să îţi prelungeşti sejurul, fie că vrei să îl scurtezi din motive neprevăzute. Bineînţeles, fără să plăteşti pentru asta, avantajul fiind că firma are programate câteva curse pe săptămână.

  • Planifică din timp itinerarul

 

Pentru a putea concentra cât mai multe obiective turistice într-un număr limitat de zile, trebuie să îţi faci încă de acasă un plan de călătorie. Dacă ştii că după ce ai vizitat Vaticanul, vrei să vezi turnul din Pisa, atunci informează-te din timp de costurile mijloacelor de legătură pe care le ai la îndemână, de ce tipuri de bilete ai nevoie, dacă există sau nu abonamente destinate celor care călătoresc de plăcere.

În plus, având în vedere că ai ajuns pentru prima dată într-un oraş, poate fi dificil să te orientezi pentru a ajunge la obiectivele pe care ţi-ai propus să le vizitezi. Cu un plan bine pus la punct, vei putea preîntâmpina eventualele neprevăzute. Doar nu ai vrea să te rătăceşti, nu?

 

  • Rezervă-ţi locurile de cazare

 

Dacă pleci la rude, cu siguranţă, nu vei avea nevoie de cazare. Dacă pleci cu rucsacul în spate şi cu gândul să iei pulsul Italiei, atunci îţi poţi face rezervări la hosteluri unde preţul cazării este ceva mai accesibil. Bineînţeles, nici condiţiile nu vor fi cele din hotelurile de 4 stele, însă dacă nu acesta este scopul călătoriei tale, cu siguranţă că nu  va fi o problemă. Mai ales că vacanţele de tipul “do-it-yourself” au luat tot mai multă amploare atât în Europa, cât şi dincolo de ocean, avantajul lor fiind bineînteles, costurile avantajoase. În plus, dacă pleci cu mai mulţi prieteni, puteţi împărţi costurile de cazare, fapt care va genera o scădere simţitoare a cheltuielilor.

 

  • Participă la tururi gratuite

 

Cu toţii ştim că intrările la muzee sau la diverse obiective turistice, nu sunt deloc ieftine, mai ales când vine vorba de Italia. Însă de cele mai multe ori, poţi vizita un oraş fără a cheltui prea mult, dacă participi la tururi gratuite. Tot ceea ce trebuie să faci este să dai o căutare pe internet sau să te duci la cel mai apropiat centru turistic pentru a afla ce poţi vedea pe gratis.  Şi vei fi mirat să afli că inclusiv unele muzee au “happy hours” în cadrul cărora accesul este gratuit.

Dacă vei ţine cont de aceste sfaturi, cu siguranță, vacanța ta va fi  de neuitat fără a cheltui o avere!

Surse foto:

https://www.tucantravel.com/destinations/europe/italy

https://www.facebook.com/TabitaTourTransport/photos/infoutil-c%C3%A2nd-a-fost-ultima-oar%C4%83-c%C3%A2nd-ai-avut-parte-de-o-c%C4%83l%C4%83torie-%C3%AEntr-un-autoc/1625526660826236/

https://www.travelive.com/travel/italy

https://www.booking.com/hotel/it/queen-hostel.html

https://www.italy-museum.com/