Breaking news

Vrei să-ți arăți aprecierea față de angajați, parteneri de afaceri sau clienții fideli de Paște? Iată trei idei simple care te pot ajuta!

Se apropie sărbătorile pascale și vrei să le faci colegilor de muncă o surpriză plăcută, dar nu ai inspirație? Ei bine, din fericire nu e atât de greu pe cât îți imaginezi. Tot ce trebuie să faci este să fii puțin organizat și practic și să nu lași totul pe ultima sută de metri pentru a fi sigur că ai luat decizia corectă.

Acest articol ți-a pregătit 3 idei de cadouri care nu necesită o investiție deosebită și nici alocarea a prea mult timp, potrivite pentru oricine! Citește-l în continuare pentru a afla cele mai ușoare, dar în același timp, speciale, cadouri corporate de făcut în perioada sărbătorilor de Paște.

Iată la ce cadouri poți apela pentru a-ți surprinde colegii de business de Paște

  1.     Vouchere sau abonamente cadou

În cazul în care nu îi cunoști chiar atât de bine pe toți cei cărora intenționezi să le faci cadoul și nu știi exact ce și-ar dori să primească, cea mai bună idee de cadou, care va fi apreciată de orice persoană vizată sunt voucherele sau abonamentele. Aici pot fi incluse vouchere de reducere la anumite magazine sau abonamente la sală. Nu trebuie neapărat să oferi o sumă considerabilă de bani pentru a-i impresiona. Aceștia vor aprecia mult un cadou de acest gen de care se vor putea bucura în timpul liber, iar majoritatea firmelor apelează la acest tip de cadou tocmai din prisma faptului că se potrivește oricui.

  1.     Coșulețe cu bunătăți

O altă variantă pentru care tot mai mulți oameni optează sunt coșulețele care includ diferite bunătăți, cum ar fi cozonaci, prăjituri, ciocolată sau chiar băuturi alcoolice. Această varietate este perfectă pentru că îți oferă posibilitatea de a dărui cadoul oricui, fie că e vorba de angajați sau clienți fideli, fie că e vorba de partenerii de business, oricare dintre aceștia vor fi, cu siguranță, mulțumiți, indiferent de gusturi. Dacă dorești să oferi și tu un astfel de cadou, poți opta pentru coșurile cadou de Paște de la Boutiquecadeaux pentru a surprinde plăcut persoanele cu care colaborezi.

  1.     Bilete de avion, la teatru sau concert

A treia și ultima idee de cadou la care poți apela și cu care nu vei da niciodată greș sunt biletele de avion pentru o vacanță, la o piesă de teatru sau la un concert la care crezi că și-ar dori să meargă persoanele respective. Faptul că le oferi o experiență și nu un lucru material va însemna foarte mult pentru aceștia și își vor aminti multă vreme cu drag de cadoul respectiv.

         Așadar, acum că ai aflat cât de ușor le poți face o bucurie persoanelor cu care colaborezi și care sunt cele mai practice cadouri pe care le poți oferi, în cazul în care ești o persoană ocupată sau lejeră și nu vrei să faci drumuri, este suficient să dai câteva click-uri, iar în mai puțin de zece minute vei fi terminat toată treaba.

Sursă foto: Pixabay.com

>