Breaking news

Vrei să-ți amenajezi singur locuința ca un profesionist sau îți dorești să devii designer de interior? Iată câteva idei pe care le poți lua în considerare!

Designul interior este o artă, dar este și o meserie care îți oferă posibilitatea de a transforma spațiile în locuri pline de frumusețe și funcționalitate. În acest domeniu, poți să-ți dezvolți  propriul stil și să-ți personalizezi mediul în care trăiești, fie că este acasă, la birou sau într-un spațiu în care îți dezvolți o afacere. Designul de interior nu reprezintă doar o modalitate de a-ți amenaja casa, ci și o oportunitate de a obține un venit considerabil prin oferirea serviciilor de design, în calitate de specialist. 

Cu toate acestea, pentru a face diferența pe o piață competitivă, este obligatoriu să înveți încontinuu, să fii bine documentat în ceea ce privește tehnologiile noi, să vizitezi târguri de design și să participi la diverse cursuri de specializare. Astfel, poți dezvolta competențele prin care te poți poziționa drept specialist în fața beneficiarilor și le poți oferi experiențe de design potrivite stilului, dorințelor și așteptărilor lor, consolidându-ți în același timp reputația în acest domeniu. 

3 lucruri pe care le poți face pentru a-ți îmbunătăți abilitățile în design interior:

  1. Participă la cursuri de specializare

Pentru a fi designer de interior nu e obligatoriu să ai studii de specialitate, întrucât face parte din categoria subiectivă a artei. În general, orice experiență de viață, orice domeniu în care ai activat, poate fi de ajutor atunci când compui o echipă alături de care să începi un proiect. Designul de interior reflectă toate aspecte vieții și de aceea cineva care are înclinații analitice o să aibă un avantaj atunci când trebuie să compună un buget. Contează, evident, și cât de autodidact ești și cât de multe ore ești dispus să investești în această meserie.  

Participarea la cursuri de specializare în design interior este parte din procesul de învățare într-o variantă comprimată de timp și te ajută să-ți aprofundezi cunoștințele și să te menții la curent cu tot ce apare nou în domeniu. Aceste cursuri oferă insight-uri în evoluția domeniului, te ajută să îți dezvolți abilitățile practice, să capeți încredere în tine, să înveți să faci selecții și îți permit să explorezi diverse stiluri și tehnici de aplicare a ideilor. 

Într-un mediu în continuă schimbare, învățarea continuă te poziționează în zona profesioniștilor și îți dă încredere în elaborarea conceptelor de design. În acest sens, există un curs unde poți obține și acreditare de la Ministerul Muncii, un curs de design de interior de la Oh, Da!, care îți  extinde cunoștințele, te pune în contextul lucrului cu furnizorii de materiale și te ghidează pas cu pas în etapele pe care trebuie să le urmărești pentru a concepe un proiect impecabil. O diplomă acreditată te ajută și pentru situația în care îți deschizi o firmă în domeniu. Desigur, există și varianta de cursuri mai condensate, de câteva săptămâni, doar pentru o înțelegere echilibrată a etapelor desfășurării unui proiect de design, în urma cărora poți deveni designer de interior pentru propria locuință .

  1. Documentează-te din surse de încredere

Documentarea în designul interior, ca în orice alt aspect al vieții noastre, este cheia succesului. Accesul la surse de încredere, la producători testați și care pot da garanție, la o comunitate de meseriași buni, responsabili, pot face diferența dintre un proiect uimitor sau un eșec total. Asigură-te mereu de  calitatea informațiilor și învață să renunți la preconcepții, la idei învechite, care îți pot ține pe loc proiectul. Într-un domeniu în continuă evoluție, informațiile precise, rapiditatea cu care iei decizii, rezolvarea tuturor situațiilor de pe șantier, crearea unei echipe de profesioniști, reprezintă cheia pentru a crea amenajări  relevante și funcționale.  

  1. Perfecționează-ți vederea în spațiu

Pe lângă aspectele menționate anterior, pentru a crea spații armonioase și funcționale, este esențial să-ți îmbunătățești vederea în spațiu în domeniul designului interior. Prin dezvoltarea abilităților de a percepe și a evalua detaliile spațiale, poți realiza proiecte menite să treacă testul timpului. Exemplele de modalități de îmbunătățire a acestei abilități includ analizarea atentă a proporțiilor fiecărui obiect care îți iese în cale și care îți atrage atenția. 

Umblă mereu la tine cu o ruletă și verifică toate cotele spațiilor sau obiectelor care îți plac, pentru a te obișnui cu dimensiunile. Exersarea în măsurarea și estimarea corectă a spațiilor, precum și studierea proiectelor renumite pentru a înțelege cum sunt aranjate și utilizate eficient spațiile este unul dintre secretele succesului în această meserie. Vizitarea constantă a magazinelor de profil, participarea activă la workshop-uri și practica constantă în evaluarea spațiilor te vor ajuta să-ți dezvolți și să-ți perfecționezi abilitățile, contribuind astfel la evoluția ta în acest domeniu plin de satisfacții personale, dacă iubești designul.

În concluzie, designul interior este o călătorie fascinantă care îți permite să transformi spațiile în opere de artă funcționale, iar printr-o perfecționare continuă și prin participarea la târguri, cursuri specializate, workshop-uri cu specialiști care fac diferența în domeniile lor, poți crea interioare memorabile, dar poți și să îți creezi oportunități profesionale care se pot transforma în afaceri de succes.

Imagine de gpointstudio pe Freepik.com

>