Breaking news

Vela s-a suscit după ce Iohannis s-a răstit la el. Poliţiştii nu mai aduc Lumina de Paşte

Ministrul Afacerilor Interne a anunţat miercuri seară, că s-a sucit după ce Klaus Ionannis a făcut scandal din cauza protocolului dintre BOR şi MAI. Marcel Vela a anunţat că poliţiştii nu vor mai distribui lumina Învierii şi că acest lucru va fi realizat de preoţi şi voluntari.

“În această seară am avut o nouă discuție cu Preafericitul Patriarh al BOR și am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri pentru sărbătorile pascale. Având în vedere estimările recente ale specialiștilor referitoare la extinderea pandemiei în următoarele săptămâni, pentru a spori măsurile de prevenire a infecției, acordul Patriarhiei Române și MAI se modifică. Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR și prevederilor din ordonanțele militare privind reuniunile publice: fără participarea credincioșilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcașurilor de cult.  Paștele – sfințit joi – va fi distribuit la domiciliul credincioșilor de către personalul clerical și voluntarii din Parohie, vineri și sâmbătă în intervalul 8.00 – 17.00 și în prima zi de Paște, între 6.00 și 12.00, la solicitarea credincioșilor. Lumina va fi distribuită în parohii de către personalul clerical și maximum cinci voluntari, sâmbătă, începând cu ora 20.00. Clericii și voluntarii cu echipament de protecție trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate, o banderolă albă pe braț, ca semn distinctiv și un ecuson cu data de identificare, ștampilat de parohie. Credincioșii vor primi Paștele și Lumina din pragul casei sau de la geam, fără a ieși în stradă. La bloc, acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de asociația de proprietari, care va purta echipament de protecție. În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele MAI vor distribui Lumina acestor unități, centrelor sociale și centrelor de carantină“, a declarat Marcel Vela.

Anunţul vine după ce ieri, Iohannis a spus că nu e de acrod cu protocolul iniţial şi a cerut modificarea lui.

Astăzi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită. Și, din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare. Avem, între timp, peste 7.200 de cazuri de persoane infectate. Avem de ieri până astăzi 20 de persoane care au murit. Avem de ieri până astăzi peste 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci, nici vorbă de relaxare! Și ca să fie foarte, foarte clar ce-am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea, repet: cuvântul de ordine este „Stați acasă!”. Este regretabil să observăm, și în viața noastră, și în viața publică, că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă și cu un așa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă. Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește acolo. Mulți români au înțeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm! Iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste. Așadar, peste câteva minute voi începe o ședință cu Premierul Orban, Ministrul Vela, alți miniștri și consilieri. În cadrul acestei ședințe voi solicita Premierului Orban și Ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul „Stați acasă!”, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungește starea de urgență și care, evident, respectă toate ordonanțele militare. Așadar, dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun și medicii, în frunte cu Ministrul Sănătății, același lucru pe care îl spun experții, același lucru pe care îl spune Organizația Mondială a Sănătății: Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!”, a declarat Klaus Iohannis.

 

>