Breaking news

Vasile Cepoi își va piede funcția dacă acuzațiile aduse de ANI sunt reale

Guvernul României a reacționat la acuzațiile formulate de ANI la adresa Minsitrului Sănătății, Vasile Cepoi, cu privire la faptele de corupție, și precizează că acesta își pierde funcția dacă faptele sunt reale.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Guvernul României spune că Vasile Cepoi nu va mai fi ministru dacă în justiție se dovedesc faptele de care este acuzat.

Guvernul României a luat act de existenţa acţiunii ANI în ceea ce îl priveşte pe Ministrul Sănătăţii, domnul Vasile Cepoi, în legătură cu indiciile referitoare la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Acuzaţiile sunt grave şi este absolută nevoie de clarificarea acestora în cel mai scurt timp. Domnul ministru se va prezenta la Parchetul General pentru a-şi prezenta punctul de vedere, în acest caz. Dacă se va ajunge la o decizie definitivă în acest caz, care să confirme acuzaţiile care au fost aduse în acest moment, domnul Vasile Cepoi îşi va pierde poziţia de ministru în Guvernul României”, se precizează în comunicatul de prescă al Guvernului.

Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum și a celor asimilate infracțiunilor de corupție, de către VASILE CEPOI, în calitate de fost Director al Direcției de Sănătate Publică Iași, în prezent, Ministru al Sănătății.