Breaking news

Valeriu Zgonea, realeș șef al Camerei Deputaților

Deputatul PSD, Valeriu Zgonea a fost reales joi în funcția de președinte al Camerei Deputaţilor.

Plenul Camerei Deputaților s-a reunit, joi, în şedinţa de validare a mandatelor de deputaţi, preşedintele comisiei speciale, Florin Iordache, precizând că au fost validate mandatele a 410 din cei 412 deputaţi.

Tot în ședința de joi, deăutații și-au ales șeful pentru umrătorii patru ani de zile.

Valeriu Zgonea a fosat singurul candidat la șefia Camerei, fiind ales cu 345 de voturi “pentru” şi 38 de voturi “împotrivă”.

Votul a fost secret, cu buletine. La şedinţă au participat 390 de deputaţi din totalul de 409.

Preşedinţia Camerei este o mare onoare pentru orice cetăţean al României, este şi o uriaşă responsabilitate. Sunt convins că împreună, noi cei 412 parlamentari, vom reuşi să oferim acestei instituţii prestigiul de care are nevoie. Sunt convins că vom aşeza Camera Deputaţilor şi Parlamentul României pe locul înscris în Constituţie. Îmi doresc ca în această legislatură rolul Parlamentului să crească, să aducem din nou în plenul Camerei dezbateri de substanţă despre viitorul României şi avem în 2013 numeroase oportunităţi precum modificarea Constituţiei, o nouă lege electorală, reforma administrativă, bugetul de stat pentru 2013, reforma sistemului de sănătate”, a declarat Valeriu Zgonea, în plenul Camerei Deputaților.

Valeriu Zgonea se află la șefia Camerei încă din luna iulie când a fost demisă Roberta Anastase ca urmare a schimbării majorității parlamentare.

>