Breaking news

V-ați pregătit ghetele? Astă seară vine Moș Nicolae

Potrivit tradiției populare la românii ortodocși, în această noapte, Moș Nicolae vine în casele celor cuminți și le așează cadouri în ghetele curate așezate la pragul ușii.

mos nicolaeNicolae este serbat la 6 decembrie, atât de Biserica Ortodoxă, cât si de cea Catolică, fiind unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii.

Sfântul Nicolae a intrat în mitologia infantilă încă din Evul Mediu, ziua de 6 decembrie fiind un fel de bilanţ al faptelor bune şi rele, pe care Sfântul le răsplăteşte sau le pedepseşte.

În tradiţia românească, moşul este considerat iscoada lui Dumnezeu pe lângă diavol, stăpâneşte apele, este patron al marinarilor şi brutarilor, apără soldaţii în război, ajută văduvele, orfanii, fetele sărace şi victimele sistemului judiciar. Se spune că Moşul are mare trecere pe lângă Dumnezeu şi că, atunci când se deschide cerul, la miezul nopţii de Crăciun, poate fi văzut stând alături de El la masa împărătească. De ziua Sfântului se citeşte Acatistul Sfântului Ierarh, existând credinţa că aduce alinarea suferinţelor sau necazurilor. De asemenea, se fac farmece şi previziuni meteorologice.
Poporul român are o evlavie aparte pentru Sfântul Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni, fiindu-i închinate colinde şi multe tradiţii frumoase.

În această noapte, Moş Nicolae, deschide sezonul cadourilor și darurilor de iarnă pentru ce mici și cuminți.

Sfântul Nicolae s-a născut în Patara, în Asia Mică,  în a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni creştini şi înstăriţi. Numele său înseamnă “biruitor de popor”. El a fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, şi ar fi participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325.

Se spune că Moş Nicolae  a început să împartă cadouri după ce a aflat într-o zi că un tată din Mira, îndurerat că nu-şi poate mărita fiicele pentru că nu avea bani, dorea să le ia zilele şi apoi să-şi pună capăt vieţii.

Sfântul Nicolae a fost impresionat şi a poruncit slugilor sale să ia câteva pungi cu galbeni şi să le strecoare în casa acelei familii. De atunci, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi şi în special copiii primesc daruri de la Sfântul Nicolae.

Dacă în postura de Sfânt, Nicolae este cunoscut ca și un om aspru ce-i pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini, în tradiția populată el apare personificat ca și Moș Nicolae care aduce daruri.

Însă pentru cei neascultători, Moș Nicolae le așează în ghete, o nuielușă.

Dacă copii așteaptă cu nerăbdare daruri de la Moș Nicolae, peste 796.000 de români își serbează azi onomastica de Sfântul Nicolae.

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 796.041 cetăţeni români, respectiv 509.656 bărbaţi şi 286.385 femei, poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae.