Breaking news

Urșii din România, monitorizați drastic de Ministerul Mediului

În urma întâlnirii pe care conducerea Ministerului Mediului și Pădurilor a avut-o în data de 24 septembrie 2012 cu reprezentanții ONG-urilor pentru protecția animalelor și cu cei ai asociațiilor de vânătoare s-a stabilit aplicarea unor măsuri clare în vederea administrării populației de urși.

Aceste măsuri vizează actualizarea componenței Consiliului Național de Vânătoare, convocarea reprezentanților gestionarilor fondurilor cinegetice precum și modificarea contractului cadru de gestionare a faunei cinegetice.

Am propus elaborarea unui ordin de ministru pentru modificarea contractului cadru de gestionare a faunei din fondurile cinegetice. În acest scop, urmărim completarea  contractului cu noi clauze care să facă referire în mod expres la speciile protejate de pe teritoriul acestor fonduri cinegetice: urs, lup, râs, pisică sălbatică. Aceste clauze trebuie să facă referire la obligativitatea gestionarilor de a evalua, de a monitoriza și mai ales de a asigura hrana animalelor sălbatice atunci când acest lucru se impune. Prin aceste modificări, Ministerul Mediului și Pădurilor nu dorește crearea unui prejudiciu economic pentru gestionarii fondurilor de vânătoare ci urmărim, în primul rând, protejarea populației aflate în apropierea fondurilor cinegetice precum și asigurarea unui habitat optim animalelor sălbatice prin îndepărtarea acestor specii de zonele locuite” susține secretarul de Stat în Ministerul Mediului și Pădurilor, Mugur Cozmanciuc.

Încă de la numirea sa în funcție secretarul de Stat Mugur Cozmanciuc a dispus  intensificarea controalelor în fondurile cinegetice astfel, începând cu luna mai 2012 au fost verificați un număr de 150 de gestionari de fonduri cinegetice, aplicându-se un număr de 336 contravenții cu o valoare cumulată de 36.000 de lei. Totodată, au fost formulate un număr de 28 sesizări penale pentru nerespectarea regimului autorizațiilor de vânătoare și braconaj cinegetic, care au provocat un prejudiciu de 67.112 lei.

Totodată, Ministerul Mediului și Pădurilor va actualiza, periodic, măsurile aplicate în vederea unei gestionări cât mai eficiente a situației urșilor și a celorlalte specii de animale protejate prin lege, iar la stabilirea acestor măsuri vor contribui și viitoarele întâlniri și discuții pe care conducerera MMP le va avea cu reprezentanții ONG-urilor pentru protecția animalelor și ai asociațiilor de vânătoare.