Breaking news

UNTRR solicită suspendarea obligației întoarcerii acasă a camioanelor. Generează consum nejustificat de carburant

Uniunea Europeanã se aflã în plinã crizã energeticã, iar industria transporturilor rutiere este profund afectatã de creșterea prețurilor la carburanți și de prevederile abuzive ale legislației europene aduse de Pachetul Mobilitate 1 precum obligația întoarcerii acasã a camioanelor la 8 sãptãmâni, care trebuie respectatã de companiile românești care opereazã transporturi rutiere internaționale în UE începând din februarie 2022.

În timp ce costurile energetice ale Europei cresc vertiginos, iar importanți lideri europeni precum Premierul Belgiei, Cancelarul Germaniei și Președintele Franței anunțã “sfârșitul abundenței”, „ierni dificile” și incertitudine legatã de securitatea aprovizionãrii energetice, legislația europeanã obligã transportatorii rutieri sã își aducã camioanele acasã goale, inclusiv remorcile și semiremorcile acestora în interpretarea CE, generând consum inutil de carburant și costuri nejustificate și împovãrãtoare pentru transportatorii români.

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicitã Comisiei Europene – CE suspendarea urgentã a aplicãrii obligației întoarcerii acasã a camioanelor și anularea interpretãrii restrictive a CE legatã de obligația întoarcerii acasã a remorcilor și semiremorcilor acestora. În acest context economic dificil, este necesarã tãierea tuturor mãsurilor care conduc la consum inutil de carburant în plinã crizã pentru a se asigura coerența între declarațiile liderilor europeni și acțiunile acestora și ale Comisiei Europene la nivel european și național.

Reamintim cã Studiul Comisiei Europene privind întoarcerea acasã a camioanelor publicat în 2021 confirmã impactul negativ major al acestei mãsuri asupra transportatorilor rutieri Est-Europeni și asupra mediului, semnalat de UNTRR instituțiilor europene. Studiul Comisiei Europene aratã cã aceastã mãsurã va genera 1,9 milioane de curse suplimentare ale camioanelor europene, ceea ce ar conduce la 2,9 milioane de tone de emisii suplimentare de CO2 în 2023 (o creștere cu 4,6% a emisiilor din transport rutier internațional de marfã) și ar putea genera o creștere a costurilor de pânã la 11.000 EUR pe vehicul pe an (o creștere de aproximativ 10% fațã de situația actualã) – în medie pentru transportatorii stabiliți în țãrile din Europa de Est care opereazã în țãrile din Europa de Vest.

UNTRR și transportatorii români au contestat aceastã mãsurã discriminatorie în fața Curții de Justiție a UE, iar acțiunea UNTRR a fost susținutã de Guvernul României. Totodatã, România și mai multe State Membre au contestat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene – CJUE aceastã obligație și o serie de cauze judiciare sunt în curs.

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicitã Guvernului României sã continue demersurile la nivel european împotriva obligației întoarcerii acasã a camioanelor, iar pânã la o decizie CJUE privind cauzele judiciare depuse, sã solicite Comisiei Europene suspendarea aplicãrii acestei mãsuri care genereazã consum inutil de carburant având în vedere impactul semnificativ asupra mediului și asupra transportatorilor afectați de creșterea costurilor la carburanți.

>