Un tren de marfă privat a deraiat pe secția neinteroperabilă Palas-Cap Midia

Două vagoane ale unui tren de marfă aparţinând companiei private Tehnotrans, au deraiat, duminică, pe podul IPMC din municipiul Constanţa.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că în jurul orei 12.05, 2 vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparține operatorului privat TEHNOTRANS, au deraiat la intrare în stația Constanța Mărfuri, stație aflată pe secția neinteroperabilă Palas – Cap Midia, care este administrată de gestionarul privat de infrastructură GFR.

“Mentionam faptul că pe secția neinteroperabilă Palas – Cap Midia nu circulă trenuri de călători, iar vagoanele deraiate, erau goale. CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare publice, va asigura suportul tehnic necesar operațiunilor de intervenție, cu un utilaj de mare tonaj pentru ridicarea și repunerea pe șină a celor două vagoane“, se arată în comunicatul CFR SA, remis exclusivNEWS.ro.

Vagoanele trenului de marfă au deraiat imediat ce au trecut peste podul feroviar IPMC din municipiul Constanţa.

Potrivit ISU Dobrogea, vagoanele cisternă erau goale, nimeni nu a fost rănit, iar zona a fost perimetrizată.

La locul accidentului feroviar s-a deplasat o autospecială de stingere care asigură măsurile de prevenire şi stingere a unui eventual incendiu.

>