Breaking news

Un prinţ austriac a ucis în România, cel mai mare urs din Europa

loading...

Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a ucis în România, ursul Arthur, cel mai mare urs din Europa. Prinţul austriac ar fi plătit 7000 de euro pentru permisul de vânătoare în România. 

Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, în vârstă de 43 de ani, a primit aprobare, în luna martie 2021, de la Ministerul Mediului să împuşte o ursoaică ce făcea pagube în gospodăriile oamenilor din localitatea Ojdula, din Covasna. Numai că în loc de ursoaică, Prinţul a împuşcat ursul Arthur, cel mai mare urs brun din România.

Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat miercuri la Digi24 că braconajul este principala suspiciune în cazul ursului Arthur, împușcat pe un fond de vânătoare din Covasna, în locul unei ursoaice care provoca pagube în gospodăriile oamenilor. Berceanu a enumerat mai multe indicii care ridică semne de întrebare: de la confundarea unei ursoaice cu un mascul-alfa, până la graba cu care s-a decis împușcarea ursului.

Ancheta Gărzii de Mediu în cazul ursului Arthur a început pe 29 aprilie, a anunțat Octavian Berceanu.

„Avem suspiciuni. Un urs de această mărime, un mascul-alfa, are un teritoriu destul de bine definit în inima pădurii și vine mai puțin către marginea pădurii. Acolo vin ursoaicele cu pui și urșii mai tineri. Vrem să vedem dacă a fost recoltat acolo unde spun cei care l-au recoltat, dacă e același urs care a creat pagube”, a declarat Octavian Berceanu.

El spune că este greu pentru niște vânători cu experiență să facă o confuzie între un urs și o ursoaică.

„E foarte greu de crezut, pentru că la locul recoltării erau și vânători experimentați.

Întrebat dacă se ia în calcul ipoteza braconajului, ministrul a răspuns: E principala suspiciune. Avem suspiciuni vizavi de cum a fost evaluat trofeul respectiv, avem suspiciuni că este exemplarul care a creat pagube, avem un șir mai mare de suspiciuni.

Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul Agent Green din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130.

“Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică faptul că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor, ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a spus Gabriel Paun, președintele Agent Green.

loading...