Breaking news

Un primar din Tulcea, arestat pentru luare de mită în plină pandemie de coronavirus

loading...

Corupţia pare să nu aibă leac nici măcar în plină pandemie de coronavirus. Primarul unei comune din Tulcea a fost arestat după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită.

Echipat corespunzător pentru a se proteja de covid, primarul a fost prins cu mita asupra sa.

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, au prins joi, în flagrant o persoană, primar al unei comune din județ, în timp primea, cu titlu de mită, suma de 10.000 lei, de la un bărbat, denunțător în cauză.

În fapt, denunțătorul, administrator al unei societăți comerciale, a primit spre executare un contract de lucrări de la o primărie din județul Tulcea, în schimbul căruia ar trebuit să îi remită primarului comunei suma de 20.000 lei, împărțită în două tranșe egale. Prima tranșă, în valoare de 10.000 lei a fost remisă în luna decembrie 2019 iar, ulterior, în luna martie 2020, acesta a formulat denunț la D.G.A. – Serviciul Județean Tulcea, denunț înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, fiind întocmit dosar de cercetare penală.

În cursul zilei de ieri, după acțiunea de prindere în flagrant, ca urmare a audierii, procurorul de caz a dispus reținerea inculpatului iar, astăzi, acesta a fost prezentat Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură aprobată de către instanță.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

loading...
English English French French Italian Italian Romanian Romanian
>